Am o colegă care are o prietenă care lucrează la o grădiniţă. Cam aşa începe povestea unei poveşti.
Pentru ca ăia micii să n-audă numa' Pokemoni şi gâfâielile fetelor made
in Japan, cu ochi tremurânzi, de pe Animax, o colegă de la Radio Cluj
ne-a rugat să o ajutăm cu înregistrarea unei poveşti. Mai precis, a
basmului cu Greuceanu.
Şi uite-aşa, mai toţi ştiriştii radioului, câţiva reporteri şi un
realizator s-au îndreptat spre cabine pentru a citi replici de genul
"zmeule viteaz, în săbii să ne tăiem sau în luptă să ne luptăm?". Eu
m-am distrat de minune în rolul lui Greuceanu şi mi-ar plăcea să fiu
la grădiniţă când ascultă copiii povestea pentru prima dată.
Oare mai au farmec poveştile simple, povestite, aşa cum ascultam odată
în copilărie imprimările pe viniluri? Ştiu că adormeam cu pick-up-ul
mergând, de trebuia mama să se trezească atunci când ajungea acul la
capăt şi făcea pâc, pâc, pâc… în timp ce copilul dormea deja dus.
Până mă dumiresc cum e cu drepturile de autor pentru aşa ceva, în
avanpremieră, un fragment de poveste pentru cei în care copilul
trăieşte în continuare.
{mp3}greucean-citat{/mp3}
Si eu tin minte ca aveam acasa cand eram pic un pick-up rusesc cu doua boxe gigantice care imi gadilau urechea inainte sa adorm. Cea mai mare realizare a mea a fost cand am invatzat sa schimb singur acul si cand stiam sa-mi schimb singur discurile. Aveam povesti ca Scufita Rosie, Hansel si Gretel, Greuceanu sau Apolodor de Gelu Naum. Aveam si ceva discuri aduse de afara cu limba engleza in care trebuia sa repet ca dobitocul dupa tanti aia de pe disc. Preferatul meu era Winnetou si Old-Shatterhand, poveste pe care o stiam pe de rost. Apoi din pacate, au aparut casetele audio, cele inregistrate printre garaje obscure cu fel de fel de compilatii si albume proaste. A inceput si nebunia cu Vacanta Mare in care toti copiii fara prea multe carti citite stiau tot felul de balade si glume de prost gust. Discurile erau tot mai rare iar un album cu Kenny Rogers spre exemplu ajungea sa coste cat 4-5 cd-uri.
P.S. Daca nu e prea mare deranjul as vrea sa imi pui si mie povestea pe mail. 😉
:))
Tare. De acuma Greuceanu ramai! 😛
Pick-up-ul s-a stricat, dar mai am încă o boxă din cele două gigantice :). Nu o prea pot conecta la nimic, dar când am reuşit am rămas mască să aud ce bine sună faţă de multe din astea “moderne”.
Povestea asta cu Greuceanu chiar m-a făcut să-mi revină nişte amintiri simpatice, pe care le credeam uitate. Dar nu reuşesc nicicum să-mi dau seama ce poveşti ascultam atunci.
@Cookie – Am mai auzit amenintarea asta 😛