Puţine ziare am păstrat, de-a lungul timpului, acasă. Nu îmi place să strâng hârtie şi am preferat PDF-urile; am încă o colecţie din vremea în care nu aveam aşa tehnologie la dispoziţie, iar de mai târziu am ţinut doar ediţii speciale – primul editorial, ZIUA de Cluj la un an sau momentul în care s-a titrat un pic prematur că clujenii au vrut continuitate la alegeri…

Am mers însă şi mai în urmă în timp şi m-a prins melancolia răsfoind colecţia Jurnalul de Cluj, ziare publicate prin 2000, primele mele articole din presa scrisă, după un an de radio. Căutam azi un text mai vechi, pentru informaţii de care am nevoie la Clujeanul, dar câte n-am găsit în drum!

Povestea Mariei, femeia cu handicap de gradul I care vindea vederi la Sf. Mihail şi risca să îşi piardă pensia de boală din cauză că muncea. Dar nu putea trăi doar din pensia de 650.000 de lei. Mi-am dat seama de distanţa în timp văzând că, pe atunci, nu era o problemă să apară pe prima pagină, în titlu, “Handicapaţii sunt obligaţi să lucreze ilegal”. Maria, oare mai eşti?

Povestea benzinăriei din Plopilor a cărei construcţie am blocat-o, două pagini full-color care mi se păreau enorme pe vremea aia. Mai mari ca locul de joacă pe care îl văd azi în faţa acelui bloc.

Şi Funar vrea să păzească plăcuţele pe care scrie Cluj-Napoca. Şi Gheorghe Funar este îndrăgostit în fiecare zi (nu erau ale mele). Şi iubirea tainică a prim-ministrului Petru Groza pentru o unguroaică (de care îmi povestise bunica). Discoteca WakeUp le face zile fripte vecinilor (nu s-a schimbat nimic). Un bloc nu mai are căldură de 20 de ani. Mama Ana şi judecătorul Burzo.

Anunţ pe prima pagină, 23 ianuarie 2001: “Ultima oră: aseară târziu, la închiderea ediţiei, Poliţia Cluj a reuşit una din cele mai spectaculoase capturi de valută falsă: 18.500 de dolari. Vom reveni cu amănunte în ediţia de mâine!”. Ce vremuri! Nimeni nu mai dădea ştirea până mâine!

Ce vremuri, când citeşti pe prima pagină a unui ziar: “Nu ne lăsa, Doamne! Celebra amantă a politicienilor şi ziariştilor clujeni a fost depistată seropozitiv” – un mega material semnat Virgil Munteanu, un ziarist care nu cred să fi avut vreodată buletin. Oooof, Bogdan Eduard, ce cauţi tu în televiziune când presa scrisă urlă după fantezii?