{xtypo_code}atunci când vedem/auzim pe cineva în public ascultând muzică dată la maxim în căşti (mai rău, cu dopuri), ne gândim că persoana respectivă doreşte să impresioneze. Să ne arate că e neasemuit şi feşăn.
Spre deosebire de cel care ascultă muzică la difuzorul telefonului mobil, casca albă (îl vom denumi generic astfel pentru că îşi va asorta întotdeauna parada decibelică la o pereche de căşti de firmă) are, în propriii ochi, un aer mai distins (chit că, în esenţă, ambii fac acelaşi lucru – deranjează în mod gratuit): oferă un show privat, adresat doar celor aflaţi în imediata sa apropiere, pentru care e un privilegiu să-l audă. {/xtypo_code}

{xtypo_code}E interesant că asemenea oameni sar prea uşor peste grija de sine (excesul de decibeli e nociv, dumbasses!) încercând să-şi perie stima de sine (e evident că nu poţi discerne elementele separate care alcătuiesc întregul unei compoziţii muzicale cu volumul dat la maxim; şi-atunci, unde e plăcerea ascultării, de fapt?). {/xtypo_code}

… Modern Guilt, de pe un blog care merită citit