Select Page

„Precizia presei” revine: o poveste tragică din ZIARUL Clujeanului de
astăzi e subiect de comedie pentru Monitorul de Cluj.


Începem cu Monitorul: un copil a căzut într-un canal, împreună cu doi
porci. Copilul a fost scos de vecini, aşa că pe când au venit pompierii, au mai
luptat doar cu grohăitoarele, pe care le-au salvat în ceea ce ar putea fi „cea
mai haioasă operaţiune de salvare din acest an”.


Tot în Monitorul e citată şi mama copilului: „
N-avea nimic, mi-a
zis ca e foarte bine si ca nu-l doare nimic, dar l-au dus domnii la spital
pentru orice eventualitate”.


În ZIARUL Clujeanului sunt
imagini cu copilul ăsta care „n-are nimic”. E întins pe o targă şi plânge. Mama
lui a refuzat tratamentul medical, deşi medicii au avertizat-o că micuţul are
leziuni la coloană şi riscă să paralizeze. La sesizarea reporterului, Protecţia
Copilului va verifica acţiunile mamei. Tot ZIARUL Clujeanului are o poză cu
mama care tocmai semnează hârtiile prin care refuză tratamentul. Şi atunci nu
pricep unde era copilul când a venit Monitorul şi a scris despre porci… 


ACTUALIZARE: O colegă mi-a reamintit cea mai faină formulare din Monitorul, de anul ăsta, că era tot cu animale. Luaţi aminte la subtitlu, respectiv trimitere pe pagina 1:

Doua femei se zbat intre viata si moarte, iar un ciine a murit intr-un violent accident rutier petrecut ieri la Sinnicoara

Dom'le, nu era completă ştirea fără bietul căţelandru.