Poză cu dedicație. Nu se presupune că trebuie să pricepeți ceva din ea 🙂

Atunci când m-am înscris la un curs de formator (training of trainers – TOT), am crezut că o să învăț foarte multe despre alții. M-am înșelat. Nu pentru că nu aș fi învățat toate astea, ci pentru că mai mult am învățat despre mine.

Nu am avut niciodată o altă definiție pentru „comunicare” decât „a pune ceva în comun”. Pentru mine, emițător și receptor nu sunt două părți ale unei ecuații, despărțite de un canal de comunicare în formă de săgeată, cum am învăţat la facultate. Emițător și receptor înseamnă două cercuri care se întrepătrund – iar spațiul în care se intersectează reprezintă comunicarea.

Dacă nu ne cunoaştem personal, spațiul nostru de comunicare, în clipa în care citești rândurile astea, e un blog. E ceea ce avem în comun în această clipă – ceea ce voi dezvălui eu aici iar tu în secţiunea de comentarii de mai jos, dacă alegi să o faci. Zi de zi, alături de prieteni sau colegi, ne descoperim reciproc și dezvelim spațiile noastre comune, arătând tot mai mult din ceea ce suntem. Unii o fac voalat și treptat, ca o tânără sfioasă care își ridică bereta franțuzească de pe frunte cu gesturi mici şi lente; alții vor să șocheze și se auto-dezvăluie cu toată subtitlitatea unei stripperițe plătite cu ora. Cu toate astea, nu ne putem ascunde: modul în care ne dezvăluim în fața celor din jur definește acest spațiu numit „comunicare”. Oamenii în fața cărora putem sta goi – și nu mă refer la haine – sunt cei cu care comunicăm deplin și adevărat.

Atunci când m-am înscris la cursul de formator, am bănuit că voi învăța mai mult decât doar să ţin traininguri – am fost convins că voi descoperi lucruri care să mă ajute în munca mea de zi cu zi ca PR. De data asta, am avut dreptate. Ce nu am bănuit este că voi descoperi atât de multe lucruri care să mă ajute ca om.

„În călătoria ca trainer, primul tău elev ești tu însuți”, scrie pe o carte primită cadou de la echipa ATU Consulting, organizatorii trainingului la care am participat. Să descopăr într-un training atât de multe oportunități de auto-cunoaștere a fost o surpriză binevenită. Pornind de aici – de la cine eşti şi cum poţi fi autentic (mulţumesc pentru că ai folosit acest cuvânt, Miki!) în relaţia cu ceilalţi – poţi începe a defini spaţiul comunicării, indiferent de profesie. Cursul de formatori al ATU este mai mult decât cuprinzător: am trecut prin stiluri de comunicare, asertivitate, feedback, stiluri de personalitate şi de inteligenţe, formarea unei echipe şi rolurile ei, tehnica pregătirii unui training, liste întregi de abilități și capacități, dar lucrurile cu care am rămas sunt poate cele care nu apar în programa autorizată şi scrisă negru pe alb pe foi cu ştampile: mai multă autoreflexie, deschidere spre oameni diferiţi, dezvoltarea capacității de comunicare pornind de la resursele noastre interioare.

Așa că astăzi scriu să le mulțumesc celor 14 traineri alături de care am lucrat. Doar 3 dintre ei au fost traineri autorizați la început: ceilalți am călătorit împreună și sper ca fiecare dintre noi, acum pe propriul drum, să ducă mai departe cât mai mult.

Din orice experienţă de viaţă putem, dacă vrem să ne luăm de acolo lucrurile care ne folosesc, să ieşim mai buni. Sunt însă puţine experienţele profund pozitive care aduc un asemenea potenţial de schimbare. Mă bucur că, uneori, nu învățăm doar din greșeli. Mă aşteptam să devin mai bun ca trainer, ştiind că voi învăţa de la profesionişti, şi să obţin un certificat recunoscut de statul român. Am obţinut însă mult mai mult decât am anticipat: o şansă de a deveni mai bun ca om.

Până la urmă, pentru mine, asta e TOT.