Sâmbătă, la ora 17:07, am primit un SMS: "U Cluj 2 – Steaua 1". Văzusem primul gol, cel al Stelei, înainte de a pleca din Cluj, dar veştile m-au prins din urmă, pentru că entuziasmul se simţea indiferent de distanţă.
Vasile scrie astăzi că "pentru majoritatea, nu mai contează dacă, de acum înainte, "U" va face egal cu Poli Iaşi sau va pierde cu Farul". Şi CLUJEANUL Cotidian scrie în deschidere: "Pe vremuri, in anii 50-60, jucatorii alb-negri se mobilizau si invingeau Steaua, dar si pe Dinamo, atat pe teren propriu, cat si in deplasare. Asta era marea provocare pentru ei, nu castigarea titlului".
Laolaltă, cele două idei explică, parţial, rezultatele din tur ale lui "U". Pentru că una sunt victoriile spectaculoase, care fac minuni la moral, unesc suporterii şi gâdilă orgoliul, şi alta e efortul constant şi minuţios de ani întregi sau administrarea profesionistă a unei echipe (Consiliul Local ce mai zice?).
"U" e o idee prea frumoasă ca să trăiască din amintiri sau cu clipe ocazionale de glorie. Pentru mine, victoria de sâmbătă de pe arena "Beyonce" a fost o dovadă că sunt lucruri pe care nu le poţi înfunda în mocirlă.