Zilele trecute, reprezentantul unui brand clujean își invita un cititor „să îl muște de cur”. Azi citesc cum o agenție de turism a furat o poză de pe un blog de călătorii, pe scuza „am găsit-o pe Google Images”. Și mă gândesc că în multe din cazurile de genul ăsta de care am mai auzit nici măcar nu-i rea voință: ei cred că e ok și nimeni nu le-a zis că nu-i bine, ba chiar ilegal.
Despre prima situație de săptămâna asta, cu înjuratul publicului de către organizatorii festivalului de jazz de la Cluj, au scris Ciulea și Chinezu tot ce era de scris.
În al doilea caz, situația e cam așa: Alexandra Roșu publică pe blogul ei de călătorii această imagine, iar apoi se trezește că poza e „preluată” pe site-ul Carpatour la o ofertă de Veneția. Watermarkul ei, pus clar pe poză, e acoperit de o etichetă „Last minute”. Le scrie celor de la Carpatour să șteargă poza iar ei răspund elegant: „nu am luat-o de la tine, ci de la Google Images”.
Sunt două posibilități:
* Învață să nu mai fie scârțari și să angajeze o agenție de PR care să le explice ce se poate și ce nu se poate face, ce înseamnă internetul și cum să îți dezvolți un brand ok online. Imaginați-vă că i-ar fi cerut Alexandrei acordul să preia poza, ar fi dat un link spre sursă sau o sumă de bani echivalentă cu cumpărarea pozei pe Shutterstock, ar fi citat câteva chestii scrise de ea despre Veneția cu link spre blogdecalatorii.ro… și își făceau un prieten.
Mă doare sufletul să văd că PR-ul se face la nivelul în care se făceau site-uri acuma 10 ani: „știu eu un băiat care le are cu astea cu Internetul”.
* Nu îi mai lăsăm pe Internet și îi punem, frate, să dea examen înainte, ca la școala de șoferi. Să înțeleagă ce-i aia copyright, de ce imaginile de pe Google Image Search nu sunt public domain, cum se pune un link, când e ok să preiei o poză (de exemplu, eu am luat captura de ecran de mai sus de pe Facebook și conform legii e citat – pentru că discut DESPRE ea și am preluat cât e necesar ca să ilustrez mesajul – fair use) și când nu (ia o poză ca să vinzi cu ea).
Altfel, oamenii ăștia intră pe net și produc accidente. E ca pe șosele: în cel mai bun caz, accidentează doar brandul lor. În cele mai rele situații, produc victime colaterale – de exemplu, prin comunitatea iubitorilor de jazz din Cluj. Și e păcat!
Povestea cu carnetul de conducere pentru internet am învățat-o de la David Pogue, care ne dă niște sfaturi de economisit timp online: