Știu că risc să fiu percheziționat de trei ori mai bine când mai am drum prin Aeroportul Cluj-Napoca (încă nu mă pot hotărî să scriu „am drum prin Avram Iancu”), dar nu puteam să nu vă arăt știrea asta.
O angajată de la Aeroportul Cluj „s-a întins pe o canapea” alături de băieții de la Securitatea Aeroportuară, Poliția Transporturi Aeriene și un jandarm, descriși de directorul David Ciceo drept „niște hăndrălăi” (sursă)
Tânăra spune că i s-a făcut rău, în timp ce Ciceo sugerează că „și-a desfăcut picioarele” și că vicepreședintele Consiliului Județean Ioan Oleleu „o să fie gelos”.
A se deduce:
1. Ordinea importanței instituțiilor de pază în stat, în funcție de ordinea în care au stat instituțiile în d-ra de pe canapea;
2. O bagatelă: cine a păzit aeroportul în cele patru-cinci ore de vis petrecute de domnii de la Security în grup.
3. Mult mai important, a se determina dacă Ciceo știe că sexul e o foarte bună soluție când te doare capul. Ceea ce înseamnă că practic hăndrălăii nu făceau decât să acorde primul ajutor.
Și în fine, o glumă din almanahul Urzica: dacă povestea se întâmpla în timp ce aeroportul nou era în construcție, domnișoara se trezea plină de sudori?!
O facatura scoasa la iveala de Ciceo. Cum sa ramana fara paza? SRI, angajati, camere etc. S-a vrut o lovitura pentru Oleleu, pe la spate, gagica fiind pila lui.
Tovarasul e cunoscut pentru smecherii din astea. Asa i-a dat afara si pe cativa baiti ce vreau sa faca un sindicat adevarat in Aeroport