Am primit o reacție interesantă după postul „Clujeni de care mi-i un pic rușine”, chiar dacă e publicat de mai bine de doi ani. Dacă nu stați acuma să-l recitiți, iată rezumatul: o doamnă doctor se indigna public, pe domnuleprimar.ro, de faptul că țiganii au voie să circule cu autobuzul 8, cu argumente de genul „ei n-au ce căuta în centru”. Textul i-a fost preluat ca atare și în Ziua de Cluj.

Mi s-a făcut rău nu la mirosul de țigan, ci la aroma de discriminare jenantă, și am scris că mi-e rușine de oameni care nu înțeleg că etnia nu are miros. În schimb, sărăcia și lipsa unor condiții elementare de igienă pentru acești cetățeni români ar trebui să pută de la distanță.

Acum câteva săptămâni, doamna doctor în cauză și-a căutat numele pe Google și a descoperit că articolul meu vechi apare primul în listă. Și-a dat seama că nu dă bine să fii rasist în public și mi-a scris pe Facebook:

Voi ce ați face, i-ați șterge numele?

Eu am ales să-i respect dorința, dintr-un motiv simplu: oamenii se pot schimba. Nu cred că un lucru apărut pe Internet cu 2 ani în urmă trebuie să ne marcheze existența într-un asemenea hal, încât să devină o pată de care să nu scăpăm niciodată. Numele doamnei e încă public în articolul din Ziua de Cluj, dar pe ăla nu-l controlez eu.

În plus, am apreciat tonul. Când am scris un articol negativ despre ONCOS, am primit niște foarte haioase mailuri de amenințare cu „ce o să pățesc eu dacă nu șterg textul” (vă dau un indiciu: n-am pățit nimic). Aici însă a fost un mesaj mai politicos decât sunt eu de obicei.

Mă îngrijorează un singur lucru: mă roagă să-i șterg numele pentru că „îi afectează imaginea” și nu pentru că și-ar fi schimbat cât de puțin părerea. Doamnă, imaginea nu vă e afectată de articolul meu, ci de niște opinii pe care le-ați exprimat public pe domnuleprimar.ro și care au fost apoi preluate de presă.

Sper să vină zile mai bune, în care să credeți că există alte soluții pentru romi decât să-i îngrădim într-un loc al uitării. Până atunci, fac eu un pas și v-am șters numele de aici. Sper să îl rescriu într-o zi ca fiind numele unui doctor care a mers voluntar la Pata Rât să ajute!