7 lucruri pe care nu le știam despre pisici

Mircea being Mircea
Domnul din imagine, Mircea, face majoratul anul ăsta 🙂

Când trăiești 17 ani cu o pisică în casă, e tentant să spui că nu te mai poate surprinde, deși s-a dovedit – empiric, dacă nu științific – că pisica îți poate face multe surprize când te întorci acasă. M-am apucat să citesc însă Cat Sense, o carte foarte mișto pentru colocatarii pisicilor din lumea-ntreagă, scrisă după studii cât se poate de serioase, nu toate ale unor cercetători britanici. Și am aflat că…

1. Pisicile nu deosebesc prea bine culorile. De fapt, văd numai două: galben și albastru (daltoniste din naștere!). Ca și la câini, roșu și verde arată probabil ca nuanțe de gri. Motiv pentru care culorile au puțină relevanță pentru pisici; forma, textura și mirosul unei jucării sunt mult mai importante.

2. Jucăriile de succes pentru o pisică sunt cele care se destramă – dacă interacțiunea ei cu jucăria nu produce efecte, se va plictisi repede. Asta pentru că joaca unei pisici e o falsă vânătoare și dacă un obiect nu se comportă ca o pradă, nu e interesant (vezi mâinile mele ca excepție la această regulă…).

3. Pisicile se pot dresa, dar numai cu mâncare ca recompensă. Afecțiunea umană, în sine, nu e un mare bonus pentru ele (motanul meu ar contrazice asta, dar ne-am dresat reciproc 17 ani, deci nu-i caz tipic). Comportamentul și recompensa/pedeapsa trebuie să se întâmple la 1-2 secunde distanță; altfel, nu mai face legătura între cele două.

4. Primele săptămâni de viață determină iubirea față de oameni. Dacă o pisică nu a intrat în contact cu oameni începând din a treia săptămână de viață, va fi mult mai puțin prietenoasă cu oamenii. Dacă acest contact e amânat dincolo de 7-8 săptămâni, probabil nu va fi niciodată un animal de casă bun – fereastra în care poate învăța să aibă încredere în oameni s-a închis. Atenție, deci, la pisicile adulte culese „din milă” de pe stradă!

5. Stresul resetează pisicile. Apropo de bagaboantele adoptate – dacă au suferit un accident sau o rană și le duceți la medic, povestea se schimbă. Hormonii de stres pot „reseta” creierul pisicii și pot permite formarea unui atașament față de oameni.

6. Mâțele văd foarte prost chiar în fața nasului (vânătorii se uită la distanță). Motiv pentru care compensează tactil cu mustățile. Acum înțeleg de ce motanul meu Mircea are mari dificultăți în a repera crănțănelele pe care i le vâr sub nas.

7. Pisicile memorează cu picioarele. Bine, exagerez. Dar ideea e că dacă au trecut cu picioarele din față peste un obstacol și sunt „deturnate” cu mâncare, iar între timp obstacolul dispare (e luat de cel ce face experimentul), pisicile vor continua deplasarea făcând cu picioarele din spate toate mișcările necesare ca să treacă peste obstacolul care era înainte acolo. Dacă nu a trecut cu picioarele peste obstacol, nu își amintește că era acolo.

CatSenseBONUS: Pisicile nu sunt încă complet domesticite și apropierea lor față de oameni e codată în gene care nu sunt dominante nici măcar la toate exemplarele domestice. Sunt foarte puține studii pe pisici, așa că, deși sunt cel mai răspândit animal domestic (câinele e pe locul 2), sunt și cele mai necunoscute științific. Nu prea știm cum vede o pisică lumea, dar ne încăpățânăm să le considerăm oameni mai mici!

Nu pot să vă recomand destul cartea asta, Cat Sense, dacă aveți vreo pisică prin preajmă.

Un comentariu la “7 lucruri pe care nu le știam despre pisici”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *