Select Page

A deveni publicaţie exclusiv online e noul mod de a muri puţin. A începe un proiect online e noua modă, dar proiectele sunt clone create de creiere care îşi repetă propriile coşmaruri, eterne reluări care nu spun nimic. Nu ştiu cui se adresează, iar raţiunea lor de a exista nu este, de fapt, să ofere un serviciu, ci să justifice existenţa unor oameni rămaşi fără alte opţiuni.

Noile “branduri” ale informării online vor muri imediat ce se vor termina banii investitorilor – pur şi simplu fiindcă orice ochi realist vede că nu au unicitatea şi calitatea necesare ca să trăiască.

Am început cu concluziile; explicaţiile vi le ofer în serial, în următoarele zile.

Am avut parte de experienţa “trecerii pe online”, la prima mână, de două ori – cazuri diferite, dar în care s-a dat dovadă de realism din partea celor implicaţi. Transformarea Ziarul Clujeanului în www.clujeanul.ro a fost un sacrificiu pentru print, dar a însemnat câştigarea unei audienţe enorme online, tocmai pentru că proiectul a fost bine gândit şi s-a lucrat la el vreme de peste 6 luni. Mai ţineţi minte “Clujeanul sleş Cotidian”, cum ne ziceau “prietenii” în perioada de tranziţie? A fost timpul pregătirii unui proiect care nu s-a pus niciodată în practică pe deplin, dar vă dau un indiciu: unul din programatori a exclamat, la un moment dat, “apăi voi vreţi să faceţi alt Yahoo!”. Nu era departe de adevăr.

Situaţia renunţării la săptămânalul tipărit CLUJEANUL a fost altfel, pentru că pe online nu s-a venit cu nimic nou. Normal, redacţia a decis să dea naştere unui “moştenitor legitim”, care – incredibil pentru unii! – mai apare şi azi.

Stau şi mă întreb totuşi ce cred oamenii care acum trec pe online (Ziua, Cotidianul, Gardianul etc.) despre propriile şanse de a supravieţui făcând pe online ce făceau pe print. Sunt curios dacă cei care deschid acum un portal de ştiri cred că vor deveni rentabili. Sau pe ce se bazează când cred asta.

E iz de apocalipsă în presă. Nu dau însă vina pe bani, ci pe lipsa ideilor. Mie mi se pare uşor să faci ceva diferit pe online. Sunt uimit că, în continuare, niciunul dintre “moguli” nu face asta. Şi îmi pare bine, pentru că înseamnă că îmi lasă spaţiu.

Imaginaţi-vă internetul ca pe un imens câmp, unde e loc pentru toată lumea. Dar managerii români de presă nu îl folosesc ca să pună seminţele câte unui copac, ci ca să îngroape hoiturile propriei neştiinţe şi neputinţe. Miroase a presă moartă. La mulţi ani!


EDIT: Andi Daiszler publică un text al cărui titlu mă face să cred în telepatie, “Presa trece pe online şi moare în acelaşi timp” – care include o privire asupra a ceea ce se întâmplă cu câteva site-uri cunoscute la Cluj. Remarc vorbele lui despre “lipsa de personal” şi “nimic nou”, care aduc foarte bine cu gândurile mele de când scriam cele de mai sus.