Am văzut Eurovision 2007 „de afară”, din perspectiva altora, şi am ajuns la concluzia că Eurovision este din ce în ce mai puţin un concurs de melodii şi din ce în ce mai mult o competiţie între comunităţile de „exilaţi” – cetăţeni ai unei ţări care locuiesc în străinătate şi care pot vota cu cei de acasă. Dar dincolo de prieteni, câştigă cei care au o melodie demnă de a primi mai mult decât voturile de politeţe. Iar trupa Todomondo n-a avut aşa ceva.
Am primit puncte de la vecini, Moldova şi Ungaria, şi de la ţările unde românii sunt ca turcii în Franţa, adică peste tot: Spania şi Portugalia. În rest, zero, pentru că „Liubi, liubi” de la Todomondo, ex-Locomondo, pare o încropeală. Complet nefinisată, de la muzică şi vorbe până la mişcare scenică sau decor.
„Liubi, liubi” a ieşit pe locul ţsprezece (13?), ceea ce nu ne mai dă dreptul să intrăm drept în finală la anul… pentru prima dată de mult timp încoace. Altfel spus, Todomondo a luat cel mai slab rezultat al României din ani întregi. Excelent – e momentul unui exerciţiu de sinceritate.
Am mers cu o piesă despre care s-a demonstrat clar că e copiată, culmea prostiei, chiar după o melodie din ţara gazdă, Finlanda; ba chiar copiată prost. Todomondo s-au bazat pe „prosteală”, pe circ, dar şi ăsta făcut fără cap – nebunii din Ucraina au demonstrat cum se face aşa ceva cu adevărat.
Casa de aju-vot reciproc
Votul a fost însă absolut amuzant. Ţărişoarele balcanice s-au votat între ele cu un entuziasm de ziceai că s-au războit degeaba şi vor unire. FYR Macedonia votează Bosnia Herţegovina votează Serbia votează FYR Macedonia.
Un pas mai încolo, Slovenia votează Lituania votează Letonia votează Belarus votează Rusia votează Ucraina votează Slovenia. Imperiul contraatacă!
uou uou uou… unde is romani peste tot in ungaria, ca io nu i-am vazut… nu ca mi-as fi dorit sa ii vad peste tot.
am primit 12 puncte de la ungaria din cauza prieteniei stravechi dintre neamurile noastre si din speranta ca poate la anul vom reusi sa trimitem la eurovision pe cineva care o sa cante macar o strofa si in maghiara.
marea surpriza e ca turcia a dat 12 puncte armeniei. nu de alta, dar armenii si turcii mai au putin si se iau la bataie pe unde se intalnesc. sau poate ca turcii au vrut sa dea compensatii istorice pentru genocidul pe care nu il recunosc…
ma bucur ca ai scos codul ala de litere 😉