La început, pagini web statice. Apoi, forme primitive de feedback, urmate de sistemul pe care îl cunoaştem azi: comments, trackbacks, plus gravatars şi OpenID.
Internetul s-a născut non-liniar de la bun început, dar oamenii nu ştiau să îl folosească aşa, pentru că am fost cu toţii educaţi într-un alt stil de gândire, care curge (de la stânga la dreapta, de sus în jos – important e că întotdeauna există o Direcţie).
Au trecut ani până când oamenii au descoperit că internetul e mult mai mult decât “o colecţie de pagini” care pot fi parcurse oricum şi că non-liniar înseamnă experienţă îmbogăţită, fluxuri de informaţie simultane, informaţie şi meta-informaţie în paralel.
Ziarele sunt departe de a descoperi, încă, asta. Dar le putem dezvolta, după modelul adoptat deja de o parte a producătorilor de conţinut multimedia, pentru a transforma lectura unui ziar online într-un dialog permanent al autorilor şi cititorilor.
Până acum aţi citit introducerea. Pregătiţi-vă pentru un post lung despre interactivitate şi dezvoltarea comentariilor în ceva cu adevărat folositor, cu exemple.
Încep arbitrar, de la un punct în timp pe care mi-l amintesc acum: vremea paginilor web statice, scrise de vrăjitorii HTML-ului pentru clienţi, pe care orice formă de feedback era imposibilă. Voiai să reacţionezi? Autorul îţi punea la dispoziţie o adresă de email (dacă nu direct un număr de telefon). Dar dintre cei puţini cu internet, şi mai puţini simţeau imboldul să “contribuie”.
Au apărut apoi guestbooks – inovaţia care le permitea vizitatorilor unui site să lase mesaje în “cartea de oaspeţi”, să folosească un formular din pagina web pentru a oferi feedback sau păreri. Şi a apărut spam-ul, fireşte!
Apoi am ajuns în epoca în care fiecare pagină a unui site are “guestbook”-ul ei: bloguri, posturi, comentarii, trackbacks, un şir fără sfârşit în care comentariile sunt multe, libere, oricine poate spune (aproape) orice. Chiar şi pe site-urile fără sistem de comentarii se poate lăsa feedback prin pluginuri externe, comentarii vizibile celor ce folosesc acele pluginuri (TrailFire).
Pasul următor
În multitudinea de voci şi vorbe, au apărut tentative de “ordonare” a opiniilor:
- cine vorbeşte – identitate recunoscută global (gravatars), loginuri unice pentru site-uri diferite (OpenID, Google OpenSocial sau FriendConnect…);
- cum spune – sisteme de comentarii care permit feedback asupra însăşi reacţiilor (un comentariu cu voturi negative va fi ascuns – sunt zeci de exemple, vezi comentariile de pe YouTube) sau care creează “reputaţie globală” unui comentator (IntenseDebate);
- excese – tentative de reglamentare, ghiduri, reguli de postare, termeni şi condiţii (mai mult sau) mai puţin citite.
Care ne e drumul mai departe? Sistemele tot mai relevante şi mai specifice, comentariile pe conţinut multimedia şi cele pe o anume parte de conţinut.
Insist acum pe această ultimă parte, unde două experienţe mi-au atras atenţia recent:
Comentariile de pe YouTube. Bine folosite, pot transforma un site de videosharing într-o enciclopedie cinema interactivă. Mă uitam la un film: cei care nu înţelegeau ce înseamnă “avuncular” întrebau; alţii explicau subtextul unor scene, făceau paralele cu cartea, vorbeau despre actori, spuneau unde au avut loc filmările. La videoclipul unui concert live, oameni care fuseseră în public povesteau experienţele de acolo.
Sigur, postarea acelor filme pe YouTube e o încălcare de copyright, DAR în acel context comentariile au transformat experienţa vizionării în ceva mult mai bogat decât dacă aş fi cumpărat DVD-ul!
Din păcate, niciun producător nu ne lasă încă să facem asta legal, deşi mi se pare mai plăcut decât să-l văd pe Cristian Tudor Popescu întrerupând filmele pe ProCinema, ca să le comenteze.
Nu uitaţi că YouTube permite acum linkurile la un anume timp din clip (exemplu, link la War of the Worlds, începutul părţii orchestrale). Comentariile care se referă la un moment specific din film nu sunt integrate, adică nu avem opţiunea să le vedem pe film (ca annotations sau captions), ci trebuie citite tot în lista de mai jos.
Acest pas l-a făcut însă SoundCloud, care permite…
Comentarii la secundă într-un clip audio. De exemplu:
Util, în acest caz, celor care se pricep şi au mai mult de spus decât “hot”, dar mi-ar plăcea să ştiu că aşa învaţă muzică la şcoală copiii mei, la acest nivel de interactivitate.
Ce fac ziarele?
Nimic. Deşi e mult mai simplu decât ce s-a făcut până acum, nu am văzut comentarii integrate (să le zicem inline comments), care să îi lase pe cititori să reacţioneze la un anume pasaj din text, nu la articolul integral. Ar fi util? Cred că ar concentra conversaţia pe subiecte precise, separând observaţiile punctuale de aprecierile generale, omniprezente azi, şi ar face mai simplă o conversaţie argumentată.
Ar transforma fiecare articol nu într-o pagină cu comentarii, ci într-un potenţial forum, unde threads / topics / subiecte de discuţie ar fi cele scrise de jurnalist.
Cei care reuşesc să adune o audienţă inteligenţă căreia să îi ofere astfel de unelte (simple!) vor schimba modul în care percepem ştirile, filmele sau muzica şi vor permite ca internetul să evolueze.
Este, desigur, nevoie de timp pentru ca aceste modele să apară; nu pentru că nu sunt deja perfect realizabile tehnic, ci pentru că suntem obişnuiţi să facem lucrurile pe rând, nu multi-tasking (întâi citim articolul. aşa. acum comentariile. în ordine!).
Ipoteza de mai sus e best-case scenario. Există şi unul worst, dar, pe internet, e loc pentru toată lumea.