Morţii cu morţii şi viii cu viii. Nu mi-i însă clar unde intră cocalarii în chestia asta, după o fază de azi dimineaţă.

Opreşte azi o decapotabilă albă nedecapotată, că burniţa mărunt şi nu rezistă freza. Paricopitatul de la volan parchează la dublaj blocând două maşini, hăpt în mijlocul şoselei, pune elegant avariile şi iese în fugă. No, zic, îl scapă rău, moare de foame… Dar nu cu de-ale trupului se îngrijea posesorul unei superbe geci albe, de piele, asortată cu caroseria şi purtată cu gulerul uşor în sus. Neah. Spiritul, dom’le, avea o urgenţă!

Numa-l văd cum zbrr, pe treptele bisericii în faţa căreia oprise, şi sfârâie două lumânări, una în stânga, una-n dreapta, să se bucure şi morţii şi viii. Bă băiatule, nu înţelesesem io de ce are biserica aia lumânarele hăpt în stradă, dar acu’ pricep. Ăsta e fast-food bisericesc, tată, în care reculegerea se face pe drum, ţii ambreiajul şi îţi faci cruce din schimbător (a treia a patra a doua a cincea amin), iar la biserică nu mai rămâne decât piromanizarea efectivă.

Dumnezăii voştri de farisei, zic, că nu-mi plac creştinii de spectacol; cum te reculegi tu fără să-ţi pese cât negru sub manichiură de ăia pe care îi blochezi, încurci şi, eventual, înşeli. Aşa, deci, se cresc puii de mic afacerist care se laudă cu ce tunuri a dat la televizor, în timp ce-şi face cruce cu mâna stângă, că a exersat în oglindă!

Următoarea etapă e drive-in-ul, probabil: dai jos geamul, scoţi lumânarea, inspiri adânc tâmâie şi fuga, că se închide la Turabo şi tre să ai ce spovedi şi regreta sincer data viitoare.