Select Page

cjx

Clujul a primit atâtea complimente în ultima vreme, că dacă ar fi fost om, s-ar fi înroșit de emoție: ba că e cel mai primitor oraş din Europa, ba că-i numai bun de Capitală a Tineretului, ba că-i happy de numa’ – numa’, ba – cel mai bun motiv să se înroşească – am auzit că-i chiar printre cele mai verzi.

Doi colegi de blogosferă au hotărât să se ia la trântă cu cea mai mare provocare pe care Clujul și-a propus-o: titlul de Capitală Culturală a Europei. O treabă pe care Sibiul a reușit-o în 2007, before it was cool, și din care s-a renovat mai tot centrul istoric. Aud multe voci cârcotind, cum că Clujul nu e pregătit să fie capitală culturală, am intrat și eu în cor scriind la un moment dat că e bizar să vrei acest titlu când superba ta Filarmonică nu are sediu al ei, dar Dan și Gabi s-au hotărât să facă ceva mai productiv: în câteva zile, pornesc în turneu prin Europa.

Prin proiectul CJX, cei doi vor vizita 16 orașe europene care au câștigat în trecut titlul de Capitală Culturală, vor vedea cum le-a ajutat treaba asta și, mai ales, vor aduce niște lecții pe care să le aplicăm și noi aici, acasă. Drumul lor durează o lună, dar e muncă, nu vacanță, da? Cel puțin asta îmi spun eu ca să nu-i invidiez maxim 🙂

Articole, fotoreportaje, materiale video, interviuri cu cei care au reușit – online pe cjx.ro. Drum bun, guys, și să nu veniți cu magneți de frigider – preferăm idei magnetice!

 

CJX.ro este un proiect al bloggerilor clujeni împreună cu Asociaţia “Cluj-Napoca – Capitală Culturală Europeană”, realizat cu sprijinul TNT Romania, Traveo.ro, Sam Mills Distribution, Skobbler si Orange Romania.