Din când în când, o trupă de oameni mari se întâlnesc ca să-şi amintească să fie copii. Fac baloane gigant de săpun, se întrec la “Nu te supăra, frate!” şi cântă. Se întâmplă în fiecare seară de luni, la Starbucks, un loc care sparge tiparele “lanţului corporatist” pentru a arăta că poate avea şi mult suflet. Din când în când, cântă Viorela Cioban sau Liviu Bocănială, iar când nu sunt ei poate cânta cine vrea. Nu se dau premii, decât prin faptul că se distrează toată lumea. Cu cântăreţ sau de cântăreţ, după caz.
Vio cântă foarte bine: dar nu prea cântă singură, pentru că te trezeşti că fredonezi, ţii ritmul şi, în general, cam uiţi că ai casă, cumpărături sau serviciu.
Vă las cu un filmuleţ de luni seara şi încă vreo două linkuri, tot cu ea. Şi când revin în ţară, promit să îi fac videoclip la piesele cu “katakun vaka vikunga” şi “ţighe ţaghe, ţighe ţaghe, hei hei hei”. Până atunci, să vă bucuraţi de soare şi de muzică!
Ca să nu vio fie dor, încă două: