Nu, cărțile nu mă fac nici să plâng (deși…), nici să „intru într-o lume magică” și nici să „văd un film în fiecare carte”, că nu e orice roman Harry Potter și nici nu-s scenarist, să fac scenarită la orice. Dar cele două citate sunt printre răspunsurile primite de Chinezu la Look TV, când își întreabă invitații „dacă mai are rost să citim”. Nu toți prind ironia.

Pentru cei care mai citesc și altceva decât ingredientele de pe detergenți, mă alătur provocării de pe blogul Chinezu-lui de a alcătui o „bibliotecă a bloggerului”, că de mult îmi căutam tovarăși care să-mi recomande cărți bune, când mi se termină inspirația. Mi se pare un pic ciudat să fac un top între cărți, că nu-mi pot alege copilul preferat, dar cu siguranță primele trei au fost cele mai faine citite anul trecut, în ordinea asta. Ulterior, devine un pic aleatoriu 🙂

 

The book thief
de Markus Zusak

Cartea care mi-a plăcut cel mai mult în 2013: o poveste spusă de moarte. Pe fundalul războiului provocat de Germania nazistă, e istoria unei copile care fură o carte pentru a-și aminti de fratele ei… obicei pe care îl păstrează apoi „împrumutând” cărți din librăria locală, într-o vreme în care naziștii cereau arderea cărților imorale.

Tulburător de multă emoţie, frumos de multă omenie. Cartea m-a furat foarte rapid. Şi, în fond, când naratorul e chiar moartea, care se dovedeşte mult mai complexă decât am fi bănuit, premisele erau create!

 

When God was a rabbit
de Sarah Winman

Un roman de debut care a luat pe multă lume prin suprindere – rar o carte de debut e atât de bună, iar asta e bună după standardele oricărui scriitor cu experienţă. „God” e un iepure pe care protagonista, o fetiță pe nume Elly, îl primește cadou de la fratele ei. Povestea cărţii îi urmăreşte pe cei doi, pe măsură ce cresc, întâlnesc noi oameni şi îşi dau seama ce bine era pe vremea când Dumnezeu era un iepuraş.

Hai că iar am simplificat-o prea tare 🙂 De citit!

 

The ocean at the end of the lane
de Neil Gaiman

Atunci când povestea unei după-amieze devine povestea unei aventuri fantastice. Cum ar fi ca în casa vecină cu tine să stea o bunică, o mamă și o fetiță, bunica să fie mai bătrână decât Big Bang-ul, iar fetița să știe mai multe decât vei putea spera vreodată să cuprinzi? Chiar și o baltă de la capătul uliței se poate dovedi a fi un întreg ocean.

Mie mi-a amintit foarte multe despre cât de multe pierdem odată cu imaginația specifică unui copil… e acolo un univers la care puţini adulţi mai au acces.

Pe Neil Gaiman l-am descoperit drept co-autor al lui Terry Pratchett, înainte să primesc cadou o carte doar a lui. S-a dovedit un cadou inspirat!

This is how you die
de Ryan North, Matthew Bennardo și David Malki

Întâi am văzut un scurt film pe Internet, apoi mi-am comandat cartea. Există așadar o mașină care îți ia sânge și îți spune cu precizie cum vei muri. Nu și când! Sigur, a muri de bătrânețe poate însemna să te calce un pensionar cu mașina. Dar ce te faci dacă mașina te anunță că vei muri din cauza unei călătorii în timp?

Scurte povestiri pline de imaginație, în care personaje din cele mai diverse află cum vor muri (printre ele: oameni din viitor și extratereștri), cartea e o colecție de surprize foarte bine scrise și care reușesc ceea ce puține cărți fantastice pot: să fie plauzibile și totuși imposibil de anticipat.

 

Fahrenheit 451
de Ray Bradbury

Un clasic pe care l-am recitit în 2013, e o carte pe care aș pune-o pe lista de lecturi obligatorii alături de Omul ilustrat al aceluiași autor, 1984 a lui Orwell și Minunata lume nouă a lui Huxley.

Dacă nu ați citit-o, dar vă plac cărțile și vă place să citiți, intrați în lumea în care cărțile sunt interzise de guvern, iar unul din oamenii angajaţi să le distrugă se îndrăgosteşte de ele.

 

 Is that a fish in your ear?
de David Bellos

Titlul face trimitere la peştele Babel, care joacă rolul unui traducător universal în Ghidul autostopistului galactic. Dar asta nu e o carte de ficţiune, ci o carte despre traduceri, traducători şi munca lor.

Am citit-o pentru că domeniul mă interesa direct după ce am tradus la rândul meu o carte în română, dar o includ în top pentru că a fost cât se poate de suprinzătoare. De la triburile sălbatice care şi-au schimbat întreaga societate după ce, prin traducere, au aflat că poţi să minţi, până la vasta birocraţie bruxeleză a traducerilor, Bellos reuşeşte să treacă prin tot ce mi-aș fi imaginat și nu mi-aș fi imaginat că se poate spune despre frumoasa artă de a traduce.

Kitchen confidential
de Anthony Burdain

Din seria cărților primite cadou anul trecut, Kitchen Confidential e una pe care cu siguranță nu aș fi cumpărat-o singur. Și aș fi ratat o carte foarte bună. Mai mulți prieteni (bine, bine, mai multe prietene), mi-au văzut cartea în bibliotecă și s-au arătat suprinse – aparent, autorul e un celebru chef, ceea ce habar n-aveam până nu i-am citit cartea.

Marketingul o vinde ca o poveste șocantă din depozitele pline de mizerie, sex și droguri ale marilor restaurante. Eu o consider o biografie, probabil romanțată dar cât se poate de bine scrisă, a unui om dintr-un domeniu cu care n-am avut niciodată contact direct.

Viața lui Pi
de Yann Martel

Revenim la ficțiune, din seria „am văzut cartea ca să citesc filmul după aia” 😀 Doar că n-am mai văzut filmul; cartea mi-a plăcut în primul rând pentru că la prima vedere nu seamănă cu nicio altă carte citită, pentru ca apoi să descopăr o mulțime de teme comune cu cărți care îmi plac – și care merită citite.

Nu știu cum e filmul, sper că le-a ieşit. Uşor nu putea fi!

Tot din seria „iese filmul”, am recitit Hobbitul lui Tolkien. Dar despre cartea ai nu veţi avea nevoie de detalii – decât dacă aţi locuit… nu ştiu, în vreo viziună.

 

Ender’s Game (+ Speaker for the dead, Xenocide şi Children of the mind)
de Orson Scott Card

Îi voi fi forever grateful Oltei pentru că mi-a făcut cunoştinţă cu Ender’s Game cu trei ani în urmă. Anul trecut, am recitit prima carte şi le-am citit în premieră pe următoarele trei din serie, ca să văd apoi şi filmul care stătea să iasă. Ia ghici: n-am mai apucat să văd filmul.

Cartea însă e superbă, e povestea unui băiat antrenat pentru război într-o şcoală spaţială, unica şansă la supravieţuire a omenirii, dar dincolo de un SF foarte, foarte bine închegat, e o poveste tulburător de umană. Toată cartea m-a pregătit practic pentru replica ei fundamentală, dar când a livrat-o în cel mai frumos mod posibil am rămas minute bune cu acea pagină în faţă, citind şi recitind – ca să îţi învingi adversarul, trebuie să-l cunoşti, dar dacă îl cunoşti, vei ajunge să îl iubeşti.

 

Wings of the Sphinx
de Andrea Camilleri

Hai că n-om citi numai capodopere! Camilleri e un autor de cărţi galbene, cum le zic italienii romanelor poliţiste, pe care l-am descoperit în vacanţa de Crăciun. O lectură plăcută şi uşoară, un inspector de poliţie simpatic şi crime care au loc în Sicilia, printre mafioţi şi reţete atât de bune, încât am înţeles că sunt show-uri de televiziune în care se recreează reţetele din cărţile lui Camilleri.

 

 

Patru recomandări pentru oameni care şi scriu, nu doar citesc

Că sunteţi bloggeri, copywriteri, scriitor de facturi sau compozitor de scrisori de iubire, dacă vreţi să scrieţi mai bine, mai creativ şi mai de efect vă recomand patru titluri:

• If you want to write, de Brenda Ueland. Citiţi-o ca să vedeţi de ce o carte din 1936 despre meşteşugul de a scrie rămâne un clasic recomandat şi azi.
• Cum se scrie în publicitate – interviuri cu cei patru de pe coperta din stânga, despre meseria lor de publicitari şi modul de a scrie când vrei să vinzi.
• The copywriter’s handbook,de Robert E. Bly. Are pe copertă o recomandare din partea lui Ogilvy: „Nu știu pe nimeni care n-ar putea lucra mai bine după ce citește cartea asta. Inclusiv eu!”.
• Cartea fețelor, de Alexandru-Brăduț Ulmanu. Pentru că încă suntem în epoca Facebook 😀

De altfel, urmăriți seria „Spații publice” de la Humanitas pentru apariții foarte bune pentru cei ce și scriu. Inspiră!

Creier de dinozaur. Cum să faci față acelor oameni imposibili de la lucru
de Bernstein și Rosen

E prima carte de „self-help” pe care am citit-o vreodată – primită cadou pe la 16-17 ani – când a fost o revelație. Am recitit-o în 2013, care nu a fost un an genial, ca să-mi reamintesc că rațiunea umană e construită pe un solid nucleu de instincte de pe vremea dinozaurilor, și că dacă vrei să fii om, nu ceva șopârlă, e bine să gândești întâi și nu să lași instinctul să te conducă – chiar dacă îți dă indicii prețioase.

Am mai citit self-help-uri de atunci, dar a rămas pe locul 1. Dacă puneți mâna pe ea undeva, citiți neapărat cartea asta. Nu vă ajută la serviciu în primul rând, ci în dialogul vostru cu voi și în a-i înțelege pe toți cei din jur atunci când se poată „irațional”.

(după cum se vede, cartea  a suferit foarte multe recitiri. Nu i-am putut poza coperta, că aia există separat pe undeva :D)

**

Mai aveam vreo cinci coperte pozate dar mă opresc aici. Deja ameninț să scriu un roman. și mă așteaptă cinci cărți pe care vreau să le citesc. Dar dacă ați ajuns până aici, sunteți de-ai mei: mă gândesc foarte serios să îmi fac o bucată de blog pe care să scriu constant despre ce citesc. Și poate mă inspirați și voi cu o recomandare, două, trei, zece…

P.S. Când vă plicisiți și nu aveți ce citi, haideți la mine să vă fac cunoștință cu raftul ăsta: