Primul sunet pe care l-am auzit în Rusia a fost închiderea grilajului de metal de la controlul pașapoartelor, care îi separă pe cei „dinăuntru” de cei „dinafară”. Primesc actele, deschid o ușiță aflată la nivelul brâului și intru oficial în Rusia. În spatele meu, ușa de metal se izbește de cadru. Zbang. Bun-venit.
„Bine ai venit”, îmi spune și Alina, „sper că-ți place primăvara la Moscova”. Vorbele sunt șoptite pe sub glugă și fular, imediat după ce ieșim din aeroport. Minus 7 grade, zăpadă și vânt: așa arăta ziua de 18 martie.
După jumătate de oră cu trenul, ieșim și din gara în care oprește trenul expres de la aeroport. În drum spre hotel, taximetristul îmi explică – în limba internațională a gimnasticii și cu ajutorul Alinei – că avem de făcut aproximativ patru kilometri, ceea ce ar putea dura în traficul local între 30 de minute și o oră. Rapid ca mersul pe jos, dar traficul e aglomerat, iar bucureștenii sunt niște timizi care nu claxonează niciodată, în comparație cu locuitorii Moscovei.
Am mers în capitala Rusiei în delegație. Clujul, ca hub IT, are o piață foarte competitivă, pe care companiile concurează în primul rând pentru forța de muncă; iar PR & More a fost invitată la conferința „PR în IT” să descrie experiența noastră de aici la capitolul employer branding. Prilej de a ne întâlni colegi de breaslă, oameni din IT-ul rusesc, dar și a descoperi o parte a lumii în care nu credeam să ajung prea curând.
Era socialistă nu e convinsă că ar trebui să dispară din Moscova; semnele sunt multe. Rușii rezistă la influența vestică, dar crează în același timp un amestec ciudat între logo-urile capitaliste și însemne dintr-o epocă pe care o credeam trecută. Sigla Aeroflot (de altfel criticată) păstrează secera și ciocanul, pe care e chiar ciudat să le vezi pe paharele distribuite la board, alături de Coca-Cola; la fel, decorul cu steme comuniste din stațiile de metrou pare ciudat pentru un om care vine din țara steagului cu stemă tăiată în prima zi a revoluției. La periferie, autobuze care abia se mai țin pe roți și trenuri pe care până și CFR-ul nostru le-ar casa de mult circulă cu geamurile înghețate.
Seara, în hotel, mă uit la James Bond, care luptă cu sovieticii vorbind la perfecție rusește.
A doua zi, în centru, într-un univermag (mall) de lângă Piața Roșie, tineri cu pulovere de marcă își fac cumpărăturile la Zara. Însă chiar și în univermag ca să intri, treci prin detectorul de metale, care piuie la cureaua mea fără ca paznicul să aibă vreo reacție.
Piața Roșie (sau „frumoasă”) e dintr-un alt film, dintr-o Rusie mult mai veche decât comunismul. Acolo se înalță și prima platformă de PR a Rusiei – Lobnoye mesto sau, alternativ, Place of Skulls. E o platformă de piatră de pe care se citeau proclamațiile țarilor; de acolo le-a vorbit și Ivan cel Groaznic. Ocazional, se mai monta și câte-o spânzurătoare, în același loc. Ocazional. Și nu miroase a Lenin.
Nu am stat mult în Rusia. Nu pot spune nici măcar că am început să-i înțeleg încă spiritul sau oamenii. Nu, nu le-am zis să ne dea tezarului înapoi.
M-aș întoarce să o cunosc; cred că sunt multe de descoperit acolo. Dar iar viză? Iar controale ale pașapoartelor la granițe și restricții de import/export? Trebuie să îmi fac curaj, pentru o expediție mai lungă.
Dar înainte de asta – să termin de scris tot ce s-a întâmplat în prima mea aventură pe frontul de est. Va urma!