/Rompres, săptămâna trecută, chiar înainte să plec din ţară/ – "Medicii ginecologi din Timişoara nu mai fac chiuretaje la cerere în Săptămâna Patimilor, pe mesele de operaţie ajungând doar cazurile ce ar pune în pericol viaţa gravidei, transmite corespondentul ROMPRES.
Această atitudine a fost îmbrăţişată de ginecologii timişoreni de mai mulţi ani".
Una din ştirile care m-a enervat cel mai mult în ultima zi de lucru dinaintea Paştilor. Domnii medici din Timişoara n-au nici un bai în a face avorturi pe bandă rulantă în tot restul anului. Doar în Săptămâna Patimilor avem restricţie, că doar conştiinţa funcţionează doar în etape. Cum vine asta?
Sunt fundamental pro-alegere. Adică alegerea mamei dacă să aibă sau nu un copil, chiar dacă putem discuta 100 de ani despre ce să facă pentru a nu-l avea, dar şi alegerea medicului de a face sau nu un avort, conform conştiinţei sale.
Prin urmare, zău dacă pricep cum se poate ca avortul să ţi se pară etic 51 de săptămâni (sau poate 50, cine ştie, poate nu fac chiuretaje nici de Crăciun) şi brusc în Postul Mare, de patimi, să îţi dai seama că nu e bine. Nu e un caz de ori / ori? Dacă un medic face avorturi la cerere, deci atunci când viaţa mamei nu e în pericol, îmi imaginez că a avut o discuţie cu el însuşi şi concluzia a fost: e ok. Şi are dreptate. La fel cum are dreptate cel care nu face deloc aşa ceva, pentru că amândoi au dreptul la o alegere fundamentală, care depinde de credinţele şi sufletul fiecăruia.
Şi atunci, cum de funcţionează uneori sufletul ăsta doar o săptămâna pe an?
Sper că medicii din spitalele publice nu sunt obligaţi să facă chiuretaje, fie că vor fie că nu. Ar fi poate singurul lucru destul de grav ca să justifice o astfel de grevă de-o săptămână…