Se cam vede că vine toamna. Dimineaţă la 6 fără 20 abia se lumina afară, pe când acum o lună de pe la 5 deja era soare şi parcă altfel te trezeai, să mergi la muncile câmpului – să ari câmpurile electromagnetice cu microfonul, respectiv.
Oricum, acum că putem respira, să ne amintim cu plăcere de caniculă. În primele zile, taman când se dădeau peste cap televiziunile să ne explice cum ne topim şi meteorologii se băteau în coduri colorate, două minuni de babe povesteau senine într-un autobuz-saună de pe linia 27.
– Auziţi, eu nu ştiu ce-i atâta cu căldura asta. Că şi pe vremea mea
era foarte cald… şi mergea lumea şi la câmp, nu se plângeau atâta! Nu
tot codul roşu – codul galben… ăştia numa' vor să ne sperie.
– Nu, doamnă, au grijă de noi!
După care se privesc câteva secunde în linişte, pufnesc în râs şi
încep să povestească de legea pensiilor şi cum "au grijă" unii de ei,
cu mai multă ironie decât două numere din Caţavencu. Ce bine prinde o
doză de realitate, după prea multe ştiri…