Întrerupem seria de transmisiuni din presă pentru un reportaj întârziat din politică. De fapt, postul ăsta e o răzgândire. Am scris deja de trei ori despre o moţiune de cenzură născută moartă, din cauză că mulţimea oamenilor politici şi cea a oamenilor de caracter au foarte puţine în comun.
PSD aproape că a reuşit să pară un partid de opoziţie. A anunţat moţiunea din august, ceea ce a asigurat două luni de dezbateri încinse şi reflectoare pe social-democraţi. A fost timp de declaraţii tăioase şi abordarea unei atitudini de opoziţie, o strategie bună la alegerile următoare.
Finalul a fost pe măsură de jalnic. Dar nu pentru că moţiunea a căzut, nu din cauza trădării transparente care a avut loc în rândurile social-democraţilor.
Ci pentru atitudinea pe care conducerea PSD a avut-o după. Vor fi daţi afară din partid, în ordinea numerelor de pe tricoul alfabetic, Mihalache, Solcanu, Teodorescu şi Theodorescu.
Dar ştiţi, mai e un bătrânel la dv. în partid, domnule preşedinte Geoană; unul care s-a întors cu rânjetul la tribună şi cu fundul spre sală atunci când a votat. Îl cheamă Ion Iliescu şi, despre el, nu am auzit absolut nimic. Curajul conducerii PSD s-a oprit la ţărmurile PreaSfântului Bolşevic, cel mai presus de reguli, pe carele nimeni nu-l poate trage la răspundere.
Aşa că puteţi să vă umflaţi din nou pieptul şi să expectoraţi declaraţii sforăitoare despre disciplină şi sancţiuni, despre alte moduri de a dărâma Guvernul sau de a face opoziţie.
Dar dacă regulile nu sunt aceleaşi pentru toţi, domnule Geoană, cine să vă mai creadă? Încercaţi la Partidul Conservator.