Era un joc în copilărie: „un, doi, trei, la perete, stop!”. Stătea cineva cu fața la perete și număra, iar ceilalți fugeau spre el în încercarea de a ajunge la perete fără să fie văzuți când se mișcă. Pentru cei născuți după iPhone, uite un link.
Mi-a rămas în cap imaginea unui om care stă cu fața la perete și numără când am evaluat prezența online a mai multor localuri din #Cluj, în juriul care va da premiul bloggerilor la ClujLife Awards 06 – Bun de explorat cu EuroGSM. Localuri prin care trec mii de oameni în fiecare săptămână, pub-uri despre care a scris presa internațională, cluburi care aduc artiști cu milioane de fani, avem de toate în Cluj. Și toate au ceva în comun: pagini de Facebook cu mii sau chiar zeci de mii de fani și 4-5 like-uri/postare, iar rar, foarte rar, câte un cont activ pe orice altă rețea.
La final, am vrut să fiu simpatic și să dau note mari, dar nu am avut pe ce.
Concluzia 1: în continuare, în 2016, nu există bugete pentru online.
Dacă există, sunt mici și se folosesc sporadic, pe câte o campanie punctuală. Or, pe o piață cu atât de multe oferte, în care e greu să fidelizezi un client bombardat cu oferte, nicio pagină nu are „personalitate”. Nu am văzut nicăieri un ton aparte, un stil mai special al postărilor, un tip de conținut remarcabil.
Toate postările par copy/paste, iar asta înseamnă că toate sunt produse pe bandă: ce putem scoate cu un cost minim, că oricum sala-i plină. Deocamdată 🙂
Concluzia 2: Localurile nu „comunică”, ci afișează informații
Câtă vreme vrei doar să citești ce se mai întâmplă într-un local sau altul (nu am întâlnit mulți oameni roși de curiozitate despre ce se întâmplă într-un restaurant când nu-s ei acolo, dar or fi câțiva), poți intra pe pagina oricărui birt local să afli „noutăți”. Chiar și așa, informații de bază precum meniul sau orarul sunt uneori greu de găsit și nu au repere care să ne asigure că sunt valabile. Am trimis mesaje câtorva pagini, să văd cum răspund. Concluzia: greu și funcționăresc – tonul conversației era adecvat pentru „gazeta de perete” și nu pentru „relații cu clienți / potențiali clienți”.
Postările sunt toate „despre noi” (localul) și niciodată „despre voi” (clienții). De aici și lipsa de interactivitate de pe pagini: brandul vorbește singur.
Concluzia 3: Online înseamnă în continuare „Facebook”.
Numărul de localuri cu activitate pe Facebook: toate. Numărul de localuri cu prezență activă în orice altă rețea: 2-3. Sunt localuri populare în Cluj despre care lumea are plângeri pe TripAdvisor și nimeni nu răspunde; sunt localuri din care clienții au publicat zeci de poze pe Instagram, dar care nu au cont propriu acolo.
Înțeleg că se face un calcul (nr. de conturi în rețeaua X -> clienți potențiali -> costuri), dar e un lucru pe care îl spun de vreo 5 ani: nu mai decizi tu DACĂ să fii în online / social media; consumatorii tăi au decis deja. Tu poți decide doar dacă vrei sau nu să ai o voce în conversația respectivă, iar asta vine cu un cost.
Concluzia 4 și cea mai tristă: Afacerile sunt văzute ca produse, nu oameni
Dacă întrebi pe cineva cu ce se ocupă afacerea lui, 99% vor trece direct la produse sau servicii. Cât de des ați auzit să înceapă cu „Am o echipă care…”? E firesc în conversație, fiindcă-i cel mai rapid răspuns, dar gândirea de online nu poate să înceapă și să se termine tot acolo. Oamenii sunt esențiali pentru o companie care vrea să facă diferența prin calitate (altfel, la bandă rulantă, e ok cu zilieri, iar valoarea firmei se numără la inventar).
Cu două excepții notabile, toate localurile pe conturile cărora am stat în ultima lună scriu despre produse („ce cafea bună! / super gustul de primăvară”), dar nu își prezintă echipa. Cine e în spatele barului? Cine-i la bucătărie? Cine e la sunet? Toți ăștia sunt oameni cu povești, experiențe, poante, iar oamenii se conectează cu alți oameni mult mai ușor decât cu un brand generic. Ca să nu mai vorbesc de clienții care se mută după un anumit barman, despre care știu că-i priceput.
Concluzia 5: Social media e ținută „la locul ei”
Dacă de social media se ocupă Xulescu, care n-a trecut niciodată prin bucătăria ta internă, ai o problemă. Omul de „social media”, ca ambasador în fața unei comunități imense, trebuie să aibă acces la tot ce se întâmplă în culise, să înțeleagă cum merg lucrurile și, dacă e profesionist, să le știe povesti mai departe când și cum trebuie. Pentru asta are nevoie de încredere din partea ta ca patron, de informații, de resurse și de timp. Patru din cele mai scumpe lucruri din lume.
Sâmbătă, la ClujLife Community Conference, vor vorbi niște oameni cu multă experiență în a face lucrurile astea bine. Vă recomand să-i ascultați dacă succesul nu înseamnă pentru voi doar un număr de like-uri pe Facebook. Luați notițe dacă vreți să știți ce și cât să cereți când cineva vă solicită serviciile ca PR al unui local.
1, 2, 3… la perete stop! Brandurile din HoReCa comunică stând cu spatele la publicul lor. Din când în când se întorc și, surpriză!, văd doar nemișcare. Apoi sunt uimite: avem 10.000 de fani, de ce au dat like doar 3?
Vă las cu gândul ăsta:
Acum, în 2016, dacă stau să mă gândesc la cel mai bun conținut online pe care l-a generat vreodată un local din Cluj, mă duce gândul tot la poantele marca Booha College care circulau pe net cu mulți, mulți, mulți ani în urmă. De atunci, e tăcere.