Dacă v-aţi întrebat unde a dispărut toată presa din Cluj weekendul ăsta, staţi că am lămurit misterul. Păi sunt trei posibilităţi:

1. Se însoară
2. Tocmai a născut
3. La TurdaFest

Cum a lăsat un pic în urmă indicatorul localităţii de baştină, orice om rezonabil devine un copil ciudat atras de orice sclipeşte, cunoscut sub numele ştiinţific de turist. Altfel nu-mi explic cum la numai 31 de kilometri de casă (măsuraţi cu satelitul), m-am procopsit cu o frumoasă pălărie de piele, pe care nu o voi purta niciodată. Dacă vreau să mai am prieteni sau măcar oameni care să iasă cu mine pe stradă, fără cal.

Altfel spus, I’m back from TurdaFest. Un festival agrar cu
personalitate şi multă ceapă roşie, plus oameni super faini – 200 de
voluntari din România, câteva zeci de membri US Peace Corps şi, spre
suprinderea mea, doi-trei cititori de blogul ăsta (a, dumneavoastră
eraţi, onorat de cunoştinţă)!Vineri, o tură scurtă, cât să car bannerul
şi ziarele concurenţei până acolo şi să fac voluntariat pentru
Protecţia Consumatorului, încercând să văd dacă micii vânduţi la tarabe
sunt sau nu sănătoşi. Au fost gustoşi, au mers foarte bine, inclusiv pe
cămaşă.

Paranteză: n-am înţeles niciodată de ce i se zice
oficial Protecţia Consumatorului? Cine e, dom’le, consumatorul ăla,
Nicu Văcăroiu? Nu-s mai mulţi?

Sâmbătă,
teatru absurd: găsesc cinci scobitori ascunse, ambalate în hârtie în
suportul de PDA, pe care îl am de vreo doi ani. Le-a găsit Cami un
rost, cinci minute mai târziu, când a folosit o scobitoare ca să
salveze un gândac eşuat cu picioarele în sus în curtea casei Raţiu.
Alte câteva minute mai încolo, şefa voluntarilor TurdaFest, în timpul
unui interviu cu Cami, ratează milimetric gândacul, prea leneş s-o ia
din loc.

Noul GPS luat de trei zile ca să nu se
plictisească maşina singură şi-a îndeplinit cu succes rolul de nevastă
cicălitoare. A zis „aţi depăşit limita de viteză” până când i-am tăiat
opţiunea de avertizare.  Am avut plăcerea de a fi depăşit în curbă de>>>>aia>>> de
un TIR care mergea cu măcar 130 de kilometri la oră. Altfel, drum
românesc: viteji de weekend fac depăşiri la marele risc, după care-i
găsesc la doi metri în faţa mea, mergând cu vreo 50 la oră în
localitate, zâmbind a „brânză” la radarele fixe. Pe care, de altfel,
harta din GPS nu le are, pentru că cineva (ochi mijiţi aici!) a uitat
să-mi dea şi fişierul ăla, dar le avea Cami în memorie.

Am aflat şi câte sacrificii face un fotograf. Sfat
practic: dacă vrei să faci poză de jos, e foarte bine să pui genunchiul
în asfalt pentru stabilitate, cu condiţia să nu fie în drum o balegă
verde, de festival agrar. Mă rog, nişte pantaloni în minus…

Duminică, am sărbătorit în redacţie, cu o
întrebare din care nu pot ieşi: de ce trebuie să fie TurdaFest,
SeptemberFest şi Sărbătoarea Castanelor în acelaşi weekend, şi de ce nu
este spaţiu în denumirile primelor două?