Lansarea unei televiziuni regionale e big news. Mai ales pentru un blog care, la începuturile lui, scria foarte mult despre presă. Pe vremea aia m-ar fi interesat să vă spun cine e acolo, să transcriu grila de programe sau să anunț transferuri. Acum, am vrut să privesc lansarea Transilvania Live ca telespectator, dar voi scrie totuși, ca posibil răspuns observatorilor de Twitter care au comentat primele ore de emisie.
Am văzut o investiție serioasă și studiouri care nu mai dau impresia că se filmează într-o garsonieră. Am văzut și oameni cu foarte mari emoții, unii aflați pentru prima dată pe ecrane. Pentru unii, va fi nevoie de o perioadă de acomodare, dar vă spun din proprie experiență – e nevoie doar de timp. Și eu am crezut că voi face o emisiune doar o săptămână, în joacă, apoi am zis că merge 2-3 luni, iar până la urmă s-au împlinit doi ani…
Sunt convins că vor avea timp să crească. Nu cred nicio clipă că Transilvania Live se va închide după alegerile de anul viitor. Să nu uităm că urmează NCN-ului, cu istorie de 15 ani. Să nu uităm că Ziua de Cluj „se închide” după fiecare tură de alegeri din mileniul ăsta și uite că totuși continuă să apară. Nu cred că Dâncu, Paszkany și Rus își fac calcule doar pe termen scurt și mai cred că au de dovedit că pot avea succes în acest domeniu.
S-a vorbit mult de faptul că pe Transilvania Live nu se vede Transilvania, ci doar Clujul. Cică ar fi o gafă. Nu știu dacă zic bine, dar din câte știu televiziunea se prinde deocamdată doar pe fosta frecvență NCN, deci în Cluj. Extinderea acoperirii se va face abia în februarie – deci era absolut normal ca acum focusul să fie pe Cluj, că aici sunt telespectatorii!
Sper ca noua Transilvania L!ve să se ferească de provincialisme. Da, e o televiziune regională, dar succesul depinde de a reuși să plasezi Clujul și Transilvania ca centru și să nu ai atitudinea provincialului. Ar fi excelent să arătăm că reușita nu depinde exclusiv de geografie; nu cred că trebuie atât de mult insistat în faptul că e sediul la Cluj, cât în faptul că putem produce aici subiecte de relevanță națională.
Putem? Ăsta e pariul. Baftă tuturor, să vă vedem cu bine!
Se vede si pe frecventele Transilvania Channel, fostul Somes TV. Post care are deja acoperire regionala. Sau semi-regionala 😛