Dragi boboci, de dați în gropi în prima zi de școală…

Foto: <a href="http://ziuadecj.ro" target="_blank">Ziua de Cluj</a>
Foto: Ziua de Cluj

Azi, 90.000 de tineri se întorc la școală doar în județul Cluj. Dar mă gândesc acum doar la o parte din ei – cei pentru care primii pași în școală au însemnat azi primii pași pe șantier.

Dragi boboci ai școlilor de pe strada Horea: azi, în prima zi de școală, ați dat în gropi. Prostia însă nu e a voastră, ci a celor care au gestionat mizerabil acest șantier necesar de la începuturile lui. La început de vară, primarul orașului ne-a zis că ambele benzi ale străzi vor fi circulabile din 15 iulie. A fost o minciună, pentru că lucrările nu erau nici pe departe gata și, nefiind făcute parcările, o bandă era mereu ocupată de mașinile riveranilor – care au o proprietate miraculoasă, nu se pot evapora și nici parca la etaj. Apoi ni s-a spus că de la începerea școlii strada va fi complet circulabilă. O altă minciună, pe care ați constatat-o chiar voi, azi.

Domnilor profesori, dacă v-au întârziat copiii la școală, nu sunt ei de vină: 90% din strada Horea era blocată azi dimineață.

Dragi boboci, orice haine v-ați fi pregătit pentru azi, dacă ajungeți la școală și apoi acasă plini de praf și pământ, nu sunteți voi de vină.

Orice orar ați avea, de acum încolo obișnuiți-vă că prima oră e cea de educație fizică – proba „salt peste obstacole” și „nesăritura în adâncime în canale” (bicicliștii au și o pistă amenajată de câteva zile, întreruptă la mijloc pentru un capac de canal în jurul căruia e o groapă; din fericire, e în dreptul unei biserici, deci primul ajutor e la îndemână, măcăr spiritual).

Vă rog să nu învățați din asta că e bine să minți, să nu te ții de cuvânt sau să te lauzi și apoi să uiți. Astea sunt necesare, se pare, doar în politică.

Bun-venit pe strada Horea, locul în care ne-am obișnuit cu ciocanele de abataj (pickhammerele :D) și ziua, și noaptea…

Cum vă poate citi Emil Boc mailurile

boc-email

Ghişeele de la Primăria veche au o mare calitate: te conving să mergi cât mai rar posibil la ghișeele de la Primăria veche. De curând, nu am mai putut evita o vizită, pentru că am devenit cetăţean model: mi-am plătit toate taxele şi impozitele locale, lucru pe care, recunosc, nu-l mai făcusem de la ultima amendă luată pentru parcare în faţa casei mele.

Ca să răresc și mai mult vizitele, am depus o cerere de acces în sistemul de plată online și, recunosc – jos pălăria pentru doamna de la registratură, care m-a ascultat cu atenție (s-a demonstrat științific că doar 1 din 10 funcționari publici știe asta) și mi-a rezolvat problema în mai puțin de 10 minute.

Surpriza a venit când doamna mi-a spus că am deja user și parolă create cu vreo 5 ani în urmă (uitasem!) și mi-a dat o foaie pe care userul și parola erau trecute, amândouă, ÎN CLAR. Nu, n-a zis „vă resetăm parola / vă creăm parolă nouă”.

V-ați prins? Undeva într-un calculator al Primăriei Cluj-Napoca, numele de utilizator și parolele sunt stocate fără niciun soi de criptare, deci pot fi oricând listate – în cazurile bune, la cererea clientului. Pe orice site făcut după revoluția pașoptistă, parolele sunt stocate criptate (mai mult sau mai puțin bine), motiv pentru care dacă vă pierdeți parola de la mail, Yahoo! nu v-o afișează pe ecran, ci vă trimite un link prin care să o resetați – pentru că nici ei nu au acces la parola voastră.

Nu m-ar deranja să-mi știe Emil Boc parola de la taxe și impozite, ba chiar mă ofer să o dau oricui vrea să plătească în locul meu. Ce mă deranjează e că, dacă utilizatorii sistemului își schimbă parola standard care e gen er34jd și deci greu de reținut, majoritatea își vor alege o parolă deja folosită altundeva. Cum ar fi, la un cont de email. Și știți ce mai trebuie să completezi când depui cerere de acces online? Firește, o adresă de mail!

Conform lui Jack Davis, nume de cod Topiary, condamnat pentru hackereală, între 50 și 70% din oameni folosesc aceeași parolă peste tot. Prin urmare, un sistem în care parola se afișează la liber nu e o idee bună. Decât la Cluj.

Dragi clujeni: dacă vă plătiți taxele și impozitele online, stați liniștiți. Undeva pe un server al primăriei, există o bază de date cu adresele voastre de mail și o parolă care, în 50-70% din cazuri, se potrivește.

 

Pensionarii clujeni, chemați la „Ultima reprezentație”

full-circleMăi dragilor, cât de aiurit poți să fii ca să chemi pensionarii Clujului să vadă gratis filmul „Ultima reprezentanție”? Pe bune, Primăria a anunțat azi că toți clujenii peste 70 de ani vor avea acces gratuit la proiecție.

Ideea, la originile ei, era faină. Filmul este despre un grup de rezidenți de la azilul de bătrâni, care vor să evadeze pentru a-și îndeplini visele, a-și regăsi familiile, a-și redescoperi propriile forțe – și așa se naște un road movie cu seniori, cu o mulțime de poante și situații haioase, dar care nicio clipă nu te lasă să uiți de dramele din spatele poveștii. De râs, de plâns și de apreciat – e un lăudat pe site-urile de specialitate și pentru poveste, și pentru interpretarea excelentă a actorilor.

Dar odată ce a fost tradus românește ca „Ultima reprezentație”, zău dacă mi-ar fi venit să chem pensionari la el. Că e clar „ultima” înainte de știți-voi-ce. E ca și cum le-am zice „hai, ultima reprezentanție, că la următoarea face popa show!”. Ironic? Pe puțin.

Chiar dacă nu mă încadrez în targetul de vârstă, s-ar putea să mă duc la film.

Am pus un pariu cu mine: că jumătate din sală va citi cu voce tare subtitrarea ca să o audă cealaltă jumătate. Așa cum făceau, pe vremuri, dragii mei de bunici 🙂

P.S. Povestea asta mi-a adus aminte de vremea când, lucrând la ziar, trebuia să editez un articol despre cum merg clujenii la Luminație cu câteva zile înainte, în weekend, pentru că era vreme neobișnuit de caldă. Titlul dat de reporter era de genul „Vremea bună umple cimitirele Clujului”.

Un om normal

  • Nu are 17 telefoane mobile, chiar și cumpărate la promoție. De altfel, un om normal nu s-ar descurca nici măcar cu încărcătoarele;
  • Nu ține în casă 50.000 lei și 20.000 de euro, cash…
  • …și, în general, nu ține banii sub șifonier;
  • Nu se întâlnește pentru discuții, secrete sau publice, taman în parkingul Primăriei;
  • Nu oferă vizitatorilor în biroul său bilețele galbene cu textul „Donație PDL”;
  • Nu își face subordonații „incompetenți și incapabili” în mod curent;
  • Nu primește apă, cașcaval și lapte drept cadou, nici măcar de la Aspazia;
  • Nu acceptă ca „străini” să cumpere haine cadou pentru copiii lui, în cadrul unor întâlniri întâmplătoare în mall;
  • Chiar nu are nevoie de 12 lubenițe mari, frumoase, deodată.

Altfel, nevinovat.

Când un loc devine landmark

Muzeul Farmaciei (pe numele său oficial Colecția de Istorie a Farmaciei) este unul din cele 16 obiective majore ale Clujului care au fost incluse pe o noua hartă tridimensională realizată de compania Schubert & Franzke și distribuită gratuită prin Centrul de Informare Turistică al Primăriei Cluj-Napoca.

Un comunicat al municipalității anunță că este o premieră în România: e prima hartă a unui oraș pe care obiectivele sunt reprezentate 3D.

Același comunicat zice că „un număr de 16 obiective sunt redate grafic în interiorul hărții” și continuă cu o listă care include Colecția de Istorie a Farmaciei. Dar văzând harta primită de la angajații Centrului Info, am fost surprins să descopăr că deși muzeul este inclus pe hartă și beneficiază de o descriere bilingvă, nu e în niciun caz „redat grafic” în niciun fel.

Oricum, nu vă așteptați ca 3D-ul să fie din ăla de îl vedeți cu ochelari. Sunt pur și simplu desenate (cât se poate de bidimensional) fațadele unor clădiri importante. Mai avem până departe!

***

Nu mă bucur nicio clipă de accidentul altuia; dimpotrivă, îmi pare bine că în tamponarea din articolul de mai jos nu a fost nimeni rănit.

Da’ nu pot să nu mă bucur tare, tare, tare mult, să citesc că accidentul s-a produs nu „în față la Melody”, nu „pe colțul Pieței Unirii”, ci „în vecinătatea Muzeului Farmaciei” (subtitlu) respectiv „chiar în fața Muzeului Farmaciei” (text).

Când un loc devine un punct de referință, e un pas bun. Sper doar la știri mai fericite de acolo!

 

Simţul meu civic se opreşte la bordură

Dragă domnule primar (serus, ştiu că nu ne-am văzut de mult, da’  sunt sigur că ai avut de lucru),

Te anunţ pe această cale că măturătorii tăi „manuali şi mecanizaţi” vor trebui să-mi ocolească maşina când fac curăţenia la bordura, pentru că refuz să „dau dovadă de simţ civic” şi să o mut, ca să poată intra cu periuţa în rigole şi sub hatchback-ul meu.

Nu de alta, dar acu’ vreo doi ani, când m-ai rugat (tot aşa) să mut maşina de la bordură, ca să poată lopătarii strânge zăpada, poliţiştii comunitari ai lu’ matale mi-au dat amendă pentru că am lăsat-o pe trotuar (din care ocupa 40%, că avem trotuare largi, de puteau trei mame cu gemeni să-şi plimbe căruciorul pe lângă). Ştiu, e cam stupid să iei amendă că pui maşina pe trotuar când ai abonament de parcare pe stradă şi fix Primăria te roagă s-o muţi. Şi mai stupid e să cred că vreo instituţie publică de la noi a scăpat de schizofrenie sau, în termeni nemedicali, că ştie stânga ce face dreapta.

Sigur, aş putea să mut maşina în alt cartier… dar stai, că nici acolo nu sunt locuri de parcare şi, vorba aia, la mine acasă plătesc. Eventual, mă poţi chema la o bere fără alcool când mai trimiţi băieţii la curăţenie şi promit că vin cu motoru’.

Deocamdată, sâmbătă, furtunarul care făcea curăţenia la bordură a fost nevoit să ocolească două maşini. A mea era aia murdară de tot. Data viitoare, cred că îi dau 5 lei să-i tragă un jet.

Da’ hai că o ieşit fain curăţenia, păcat că (i-auzi surpriză!) mizeria o rămas

 

Bloggerii clujeni se vor sui pe pereţii Primăriei

Groparu o avut o idee faină. Că fiind Gropar, o ştiut el foarte bine că toţi om muri odată şi-o dată, chiar şi bloggerii. Aşa că s-o gândit să ne ridice o plăcuţă memorială la Primărie, preventiv, s-o avem de pe acuma, cât mai facem umbră pământului, dacă n-o intrat soarele în nori şi norii în ceaţă.

Partea pe bune e aşa: Groparu a propus şi Primăria a acceptat ca pe peretele unde apar plăcuţe cu tot felul de organe de presă să fie şi o plăcuţă cu bloggeri. El face acum lista, aşa că, dacă aveţi blog şi scrieţi pe el despre Cluj, înscrieţi-vă acilea iar numele o să vă apară pe o plăcuţă care va fi montată pe peretele Primăriei Cluj-Napoca, la ghişeul unic, adică acolo unde stă toată lumea la coadă să-şi plătească impozitele, mai puţin bloggerii, care le plătesc online.

Propun ca după ce bloggerii de Cluj vor avea plăcuţă la Primărie, să instalăm şi nişte terminale pe care cetăţenii plictisiţi de statul la coadă să ne poată chiar citi blogurile, ca să îi aştepte funcţionarele pe ei şi nu invers. Io de mult vreau să merg la una de acolo şi să-i zic, amabil: „Cucoană, ia-ţi număr dacă vrei să-mi rezolvi problemele, că io sparg sticle la Groparu’ pe blog”.

Mulţumiri Groparelui că m-a inclus din start pe listă, să am şi io plăcuţă cât încă respir. Că toţi murim şi toţi om ajunge pe blog la el, colo în partea de sus, pe header. Da’ io dacă mor prefer să ajung în stânga unde sunt sticlele de bere şi nu în dreapta printre cruci. Să fiu un duh care-o să stea vreo mie de ani într-o sticlă, să se odihnească după matinal, după care să mă apuc de îndeplinit dorinţe.

P.S. Zice Groparu că o văzut plăcuţa portocalie cu „Aici nu se dă şpagă”. Io tot timpul mă întreb, când o văd, dacă acolo se ia şpagă şi, mai ales, unde se dă ca să se ia.

Pe noi când ne crede Primăria pe cuvânt?

La ultima şedinţă a Consiliului Local Cluj-Napoca, un proiect de hotărâre a fost aprobat „pe cuvântul” viceprimarului Radu Moisin, cu largul acord al opoziţiei altfel atât de ocupate să reclame „dictatura” şi „maşina de vot” ale PDL atunci când nimeresc pe la televizor.

Cazul, în fond, e banal: se vota PUD-ul pentru un sediu de firmă; propunerea venise cu aviz favorabil din comisie. Doar că dosarul era incomplet – nu exista acordul vecinilor, după cum a reclamat Gheorghe Vuşcan, PSD. Minuta şedinţei consemnează că viceprimarul Moisin şi-a cerut scuze şi a declarat că, de fapt, există toate acordurile necesare, dar că au fost omise din dosar. Consilierii, în frunte cu Vuşcan, au hotărât să nu mai aştepte să aducă cineva actul de la urbanism şi au votat: „îl mai credem odată, că l-am mai crezut şi altă dată”, a spus chiar contestatarul.

S-a votat, s-a trecut. În fond, era doar o problemă de adus o hârtie. Totul s-a rezolvat eficient, fără pierdere de vreme. Chiar dacă, câteva zile mai târziu, Mircea Jorj şi Steluţa Cătăniciu reclamau de zor într-o emisiune pe Alpha TV că nu se respectă legea în Consiliul Local Cluj şi că există hotărâri promovate „ilegal”.

De astfel de amnezii nu mă mai mir.

Întrebarea mea este când un cetăţean al Clujului, pe care nu îl cheamă – să zicem – Radu Moisin, va beneficia de aceeaşi încredere din partea autorităţilor locale. Când vom putea merge la ghişeu şi, dacă ne lipseşte un act, să ni se spună „vă credem”, nu să fim întorşi din drum?

Legătura dintre Primărie şi oraş

E o toamnă plină de evenimente la Cluj, Comedy e pe final, sunt concerte de jazz, mai sunt încă vreo 200 de lucruri care se întâmplă simultan, iar Primăria, fără nicio legătură cu toate astea, foloseşte acele info-chioşcuri din Cluj pentru a nu spune nimic.

Secţiunea „Se întâmplă în Cluj” de pe info-chioşcurile moderne, interactive şi cu touch-screen semifuncţional al Primăriei chiar n-are nicio legătură cu agenda oraşului. Ia uitaţi ce evenimente avem luna asta, conform municipalităţii (imagine de săptămâna trecută):

Aşa că dacă vreţi o „Manifestare publică”, o „Manifestare sportivă” sau două „Manifestări artistice”, apelaţi la experţii Primăriei, numai buni să cheltuiască mulţi bani pe tehnică fără să spună nimic.

A, şi dacă chiar vreţi să aflaţi ce se întâmplă: Evenimente în Cluj, pentru care nu ia nimeni bani de la buget, dar care funcţionează.

Primăria Cluj-Napoca is looking for networking on Facebook

UPDATE: Adevărul zice că ar fi fals contul Primăriei. Asta ar explica lipsa de răspuns. Dar, FYI, despre ce e vorba:

Primăria Cluj-Napoca avea patru prieteni şi m-a chemat să-i fiu al cincilea. Da, vorbim de Facebook, unde Primăria tocmai şi-a deschis cont. Nu pagină, nu grup, ci cont de user. E perfect, pentru că îi veţi putea întreba direct de ce oraşul mai are încă stema asta oribilă care e şi poza de profil acum, în locul vechii steme a Clujului.

Pe această cale, vă anunţ că Primăria Cluj-Napoca este fan TIFF (să fie aşa şi în viaţa reală), iar citatul ei preferat este Transilvaniae Civitas Primaria. Sunt curios cine-i la butoane şi ce se întâmplă cu pagina asta după ce Apostu pierde alegerile.

De când am scris cele două preferate, Primăria are deja 15 prieteni, majoritatea jurnalişti. Parcă văd că într-o săptămână mă depăşeşte! :))