Dakha Brakha, un energizant cazac la #Tiff2013 – cu subtitrare!

dakhabrakha1

Dakha Brakha. Am scris de ei pentru că mi-a plăcut cum au acompaniat proiecția specială EARTH. Când i-am auzit însă cântând propriile melodii la Casa TIFF, i-am iubit. Mai ales pe Nina 😉

Într-un concert de o oră și jumătate în care doar cinci oameni din public înțelegeau ucraineană, oamenii ăștia au comunicat cu sala într-un mod în care puțini artiști știu să o facă. Cu gesturi, râzând, discutând „în surdină” între ei și făcând semne pe care, evident, și publicul le-a surprins, ne-au spus în primul rând că le place să cânte, că urcă pe scenă cu o bucurie nedisimulată și au făcut oamenii de pe terasă să uite de frigul neașteptat pentru o lună de iunie.

Dalha Brakha au început tradițional, cu cântece în care se simțea originea trupei. Au început apoi să ne surprindă cu jazz – pentru un moment, mă gândeam că Ucraina și New Orleans-ul nu au fost niciodată atât de aproape. Ritmurile din următoarea melodie păreau desprinse de pe continentul african – iar apoi un motiv folcloric ne readucea cu gândul la Dunăre. Totul cu multă percuție, contrabas, uneori la clapă și uneori cu instrumente bizare.

Eu am avut însă bucuria de a le înțelege vorbele, măcar indirect, stând lângă vorbitori de ucraineană (mulțumesc, Maria, Maria și Patricia- în primul rând pentru traducerea de la concert, apoi pentru că mi-ați reamintit că e corect „ucraineni” și nu „ucrainieni”).

Nina Garenetska a trecut de la contrabas la rap, ca să ne explice cât de frumos e Andrei. Sentimentele sunt reciproce, domnișoară!
Nina Garenetska a trecut de la contrabas la rap, ca să ne explice cât de frumos e cu Andrei. Sentimentele sunt reciproce, domnișoară!

Despre ce cântă Dakha Brakha? Despre lanuri de grâu, despre broasca urcată pe piciorul unei băiat și pasărea care a zburat spre un copac, dar și despre viața cazacilor la Dunăre și istoria acestui neam. Au cântat „rap carpatic”, versuri populare puse pe ritmuri hip-hop, în care Nina Garenetska, de la contrabas, ne-a povestit că, de-ar ști mama cum iese ea cu Ivan la horă… și ce frumos e Vasile… dar dacă nu îl vede pe Andrei, se pierde!

Și bine că n-a aflat ce s-a întâmplat într-o seară, când pe un băiat l-a chemat, iar celălat o aștepta deja… (cum ce? sunt convins că Andrei a avut câștig de cauză!).

Dakha Brakha a însemnat, în primul rând, ritm, viață, energie. Finalul a venit brusc („this was our last song, pardon!”), publicul a aplaudat în picioare, sperând la un bis care nu mai putea să vină, pentru că urma o proiecție.

Da’ ce-i aici, festival de film sau ceva?!