Meteo dependenţa şi cheful de muncă la români

E soare la Cluj şi va mai fi aşa măcar o săptămână, spun prognozele. Sunt curios – vă simţiţi mai bine? Mai productivi? Mai muncitori? Dacă mâine plouă, ne scade iar PIB-ul pentru că nu mai suntem în stare să ridicăm mâna până la mouse?

Nu pot să înţeleg meteo-dependenţa. Să recunoaştem – majoritatea nu sunt bolnavi pe care îi chiar dor oasele când plouă, ci personaje cu moftul post-modern al lui „vai, fată, e aşa aer închis că nici gândi nu pot”. Bănuiala mea e că nici pe vreme bună nu-ţi merge tare uşor. Creierul. Sau ai deschide o fereastră, de exemplu. Aaa, dar atunci te trage curentul, aşa-i?

Cum e înnorat, cum nu mai putem munci. Spunem că e vreme bună de numărat bani şi de făcut copii. Acuma, recunosc: ambele sunt activităţi mult mai plăcute decât statul în birou ca să faci chestii pe care le-ai putea face şi acasă, în vârful patului, dacă şefii ar avea o minimă încredere în angajaţi. Doar că şi atunci când e senin auzim „e aşa fain afară că nu-mi vine să stau să lucrez”.

Păi ce? Ne vine vreodată?

Suntem o ţară de meteo-depedenţi pe scară largă şi la nivel înalt. Avem inundaţii de sezon primăvara de cinci ani încoace şi zăpezi care ne surprind colea prin decembrie; avem drumuri impracticabile şi pasuri blocate de zăpadă iarna, iar vara, dacă plouă tare sau e furtună, nu mai prindem jumătate din canalele de la foarte modernul nostru abonament TV. Clujenii folosesc maşina pe post de umbrelă – când plouă, se circulă bară la bară şi nu mai poţi găsi vreun taxi liber.

Din păcate, dependenţa atât de multor români care sunt sensibili la soare, vânt, ploaie, frig, curent, corcoduşe, apă prea udă şi  ne arată doar cât de multă lume e captivă în joburi pe care, de fapt, nu şi le doreşte.