Da, ştiu. Iar scriu despre fotbal. Deşi am auzit, de o mulţime de ori, că aş fi ceferist, mai o spun odată: nu sunt destul de microbist, în primul rând, ca să pot fi fanul unei echipe anume.
Anul trecut, când CFR Cluj realiza eventul (pentru prieteni: câştiga şi campionatul şi Cupa. deodată, cum ar veni), era prima dată după 17 ani că titlul se muta în provincie. Anul acesta, titlul rămâne tot în afara Bucureştiului: într-un oraş minuscul, fondat de ciobani şi care-şi ia numele de la urzică. Nu a contestat nimeni, dintre oamenii mult mai pricepuţi la fotbal decât mine, că au fost acolo multă muncă, constanţă, pricepere şi pasiune.
Dar peisajul e mult diferit faţă de fotbalul de acum câţiva ani: pe locul II ar putea urca mâine Timişoara, în funcţie de o decizie a unui tribunal sportiv; oricum ar fi, pe primele 5 locuri găsim 4 echipe de provincie, lucru greu de imaginat cu ceva timp în urmă.
Pentru mine, dar nu ca microbist, ci pur şi simplu din postura de clujean, CFR a fost echipa care „a spart gheaţa”. A cărei conducere a ştiut să fie vocală cât să le ţină piept ciobanilor de la Bucureşti, care a putut să aibă o voce constantă şi clară în liga I. Anul ăsta, s-a pierdut între schimbări mult prea dese şi nesigure, dar chiar şi aşa a ajuns pe locul IV. Datorită unei performanţe a Clujului, provincia a reînceput să capete curaj, să conteze în fotbal şi nu ne mai întrebăm, în fiecare an, ce-o fi: Dinamo, Steaua sau Rapid? Hai CFR, Unirea, Vaslui, Timişoara!
Poate, peste câţiva ani, vom citi în presă altfel de titluri: „Dinamo a spart monopolul provinciei”.
Felicitări clujeanului Cristinel Pojar, ex-Universitatea, acum în Liga Campionilor.
