Acasă la Hitler, despre Israel și Fâșia Gaza

antisemitSuntem în mașină și încercăm să ascultăm radioul. O complicație: știrile sunt în germană și noi știm în total vreo sută de cuvinte. Printre frânturi: atac, Israel, sute de morți, Fâșia Gaza. Și ceva despre copii, dar nu prindem numărul.

Suntem în concediu, mergem spre casa lui Hitler și ascultăm știrile difuzate de posturile din Germania. „Casa” e de fapt un fost centru de comandă, zis Eagle’s Nest sau, pentru cei care își știu rupe limba pe nemțește, Kehlsteinhaus. Plasată într-un vârf de munte, era pe atunci locul în care Hitler și-a plănuit masacrele. Azi, este o destinație turistică populară datorită panoramei. Oficial.

O broșură ne spune că Eagle’s Nest reprezintă „nebunia regimului național-socialist”. Pe telefon, citesc știri în engleză și înțeleg că în urma întețirii războiului din Gaza, au crescut cu 36% atacurile împotriva evreilor din Anglia.

Ajungem la liftul care urcă ultimele sute de metri spre „cuib”. Dar e coadă și stăm cam 45 de minute. În înghesuială, deschid iar știrile de pe telefon. În mulțimea de oameni care merg să vadă centrul de comandă a lui Hitler, pe telefonul meu apare mare titlul: „Zilele evreilor în Europa sunt numărate”. Un citat dintr-un extremist al zilelor noastre, ales democratic, prin vot. Cam ca Hitler.

Din centrul de comandă nazist a mai rămas azi doar un restaurant. Nu veți vedea acolo niciun exponat care să amintească de Hitler. Nici nu cred că e voie. Din păcate, pare să nu fie nici nevoie.

Urmele lui Hitler sunt încă vii, în oameni pe care încă îi votăm. Magazine ale evreilor au fost vandalizate în Franța. După acest titlu, închid telefonul pentru restul zilei. Nu știu cine are dreptate în eternul conflict Israel – Gaza. Nici nu cred că contează, pentru că să vrei exterminarea unui popor, indiferent de motiv, e un coșmar venit cu mașina timpului.

Prefer să cred că, dintr-o greșeală, am citit știri din presa de acum 60 de ani.

Prefer lumea în care fosta cabană a naziștilor e un restaurant plasat într-un loc mai impresionant și unde azi, întâmplător, șnițelul este „sold out”.snitel-sold-out