Limba română pentru secui și unguri. Ba chiar și pentru români!

limba-romanaZilele astea am descoperit atât de multe povești faine despre un subiect controversat – cum să predăm limba română copiilor pentru care maghiara e limbă maternă – încât am zis că sigur e un semn și trebuie să vă arăt și vouă. Două sunt serioase, dar păstrez cireașa de pe tort, haioasă, la final.

Întâi, așadar, partea serioasă. Să lămurim niște termeni: când spun copii români, mă refer la cei care au româna ca limbă maternă și o folosesc acasă („limba română e patria lor”). Evident, și copiii din secuime sunt români în buletin, dar care se formează în primii ani de viață vorbind maghiară. Apoi dau de profesori care le explică universul din Humulești și se blochează.

 

Primul articol: O profesoară care a predat română în secuime explică foarte clar de ce manualele folosite cu copiii români nu funcționează în cazul copiilor din secuime. Pornește de la cazul (celebru?) al băiatului care, la bacalaureat, a fost întrebat cum îl cheamă și a zis „13!”. Limba română trebuie predată ca instrument de comunicare pentru cei care nu o vorbesc acasă – e o idee logică, dar politicienii noștri nu își pot asuma asta. Ar însemna să recunoască o stare de fapt: pentru unii români, româna nu e limbă maternă.

Soluția profesoarei e simplă: conversația, predarea limbii română ca a doua limbă! Actualele manuale încearcă să le explice unor copii care au vorbit doar maghiară toată viața ce înseamnă „prichiciul vetrei cel humuit” al lui Creangă. Credeți-mă, am avut de tradus azi în engleză un titlu de eveniment românesc numit „Salut, bădie Mihai!” [Eminescu]. Vă urez succes dacă vreodată trebuie să faceți așa ceva.

[quote style=”bigquote grey”]Pentru a înţelege cu adevărat, ar trebui să avem atâta empatie încât să ne punem în pielea unui copil de clasa I /a II-a care frecventează cursurile unei şcoli cu predare în limba maghiară, limba sa maternă: limba pe care a auzit-o de la naştere, în care a fost mângâiat şi mustrat de părinţi, limba pe care o vorbeşte pe stradă, la cumpărături, la joacă…[/quote]

Textul integral este pe Adevărul.

 

Al doilea articol (care e cronologic primul): Autorul e un englez stabilit în Miercurea Ciuc, blogger pe care îl voi urmări de acum, profesor de limbi străine. Subiectul e familial pentru el (cu „l”), fiindcă fiica lui învață acolo:

[quote style=”bigquote grey”]Am şi uitat de câte ori am surprins-o plângând ca nu înţelege ce i se cere, fiecare pagină citită de roman îi ia ore şi se învinovăţeşte că nu poate să facă ceea ce *n-ar trebui să se aştepte de la ea*. Şi este printre cei mai buni din clasă, e motivată, îi umblă mintea şi se descurcă bine la română, *în ciuda* sistemului. Sunt extrem de mândru de ea şi de abilităţile ei lingvistice, dar uneori mi se rupe inima să o văd.[/quote]

Text integral în Adevărul

 

Faceți-vă timp și citiți articolele astea. Sunt genul de texte la care simți că ți se destupă mintea. Concluzia mea: nu doar copiii de etnie maghiară ar trebui să învețe așa româna, ci toți ceilalți. Degeaba îmi fac analiză literară cu aceleași 3-4 clișee la „Luceafărul”, dacă ies din școală scriind „să fi”, „nai m-ai văzut asha kva” și nu au deprinderea de a parcurge texte mai complexe.

 

Mulțumesc pentru răbdare. V-am promis ceva haios, nu? Iată-le: lecții de limba română pentru secui, format video. Eu am descoperit vreo 8. Mai jos episodul 1… de acolo vă descurcați! Preferatul meu e episodul doi 😀

Florin Piersic, între şcoala de la Iaşi şi contractul fără licitaţie de la Cluj

foto: evenimenteincluj.wordpress.comCel mai mare cinematograf român în viaţă, domnul Florin Piersic (74), şi-a anunţat intenţia de a studia psihologia la Iaşi.

Prima mea întrebare a fost, normal, de ce fix la Iaşi. Iar în locul lui Andrei Marga, nu m-aş bucura că Universitatea Babeş-Bolyai, care are o şcoală de psihologie fenomenală, a fost scoasă din ecuaţie. Asta pentru că mişcarea lui Florin Piersic e evident publicitară. În fond, dacă chiar voia să fie student, nu avea decât să dea admitere întâi şi să lase povestea să ajungă în ziare după.

Mihai Goţiu face o comparaţie faină între Piersic şi Neagu Djuvara. Mie întreg momentul mi-a reamintit de o discuţie cu două doamne deloc faimoase, care au terminat acelaşi liceu ca mine, dar în 1959. Am vorbit despre cum era şcoala pe atunci, iar pe primul loc au pus „corectitudinea”. Altfel spus, nu luai notă mare pentru că tata era important şi voia ca loaza să fie premiantă. Astea sunt lucruri care s-au inventat mai târziu, în comunism, şi au înflorit după 1990.

Sunt curios cât de cinstit va fi tratat Florin Piersic la facultate.

Un prim indiciu l-am primit la Cluj. Printre declaraţiile primarului Sorin Apostu referitoare la modernizarea cinematografului Republica s-a strecurat una netaxată de nimeni: „La parter va exista o cafenea administrată de firma lui Florin Piersic, unde acesta se va putea întâlni cu publicul”. Nu ştiam că prinosul de recunoştinţă pentru cariera unui actor include şi un contract cu dedicaţie într-un spaţiu ultra-central cu vad comercial de nota 11 (hm, remember Dorel Vişan & Art Club?), prin urmare l-am întrebat pe primar dacă era cazul să se facă o licitaţie, ceva. Nu e cazul: parteneriat public-privat, contract semnat cu RADEF. Asta deşi clădirea e reabilitată de Primărie. „O să vărs nişte bani şi la primărie, că dacă aţi făcut asta, meritaţi şi nişte bani”, a spus actorul, în glumă, zice Foaia Transilvană.

Ca între prieteni!

Io zic să nu scădem materia şcolară pentru ungurii care nu ştiu româneşte

Am primit azi un comunicat aşa de frumos, că ar merita inclus la lecţiile de „Aşa nu” de pe blogul colegei Raluca Crişan. Vi-l ofer în toată splendoarea lui:

[success_box]

Se preconizeazăscăderea materiei școlare

Uniunea Liceenilor Maghiari a ascultat mulțumit declarația Doamnei Ministru Ecaterina Andronescu prin care tratează ca o posibilitate soluția de a reduce numărul orelor prin revizuirea și scăderea volumul materiilor, propusă de ULM la problema de supraîncărcare a elevilor.

“Trebuie să aerisim fiecare disciplină, să esenţializăm. Fiecare disciplină va fi redimensionată.” a declarat Doamna Ministru al Educației în exclusivitate pentru Realitate TV.

Astfel efortul tinerilor de a-şi face auzit părerea nu a fost degeaba!  Primul pas s-a văzut,  reprezentanții de specialitate a guvernului au ascultat de această dată prorpunerea elevilor.  Se saluta deschiderea, deoarece problema este comună, soluția este benefică tuturor.

Uniuniea Liceenilor Maghiari susține părerea că soluția pentru rezolvarea problemei supraîncărcării elevilor, este reducerea numărului de ore,  prin revizuirea volumului de materie predată-insusită-evaluată.

Birou de presă
ULM
27 mai 2009

[/success_box]

Dacă acuma spun că tinerii maghiari ar trebui totuşi să înveţe româneşte, sunt un porc şovin? Dacă îi trimit pe liceenii ăştia la o şcoală ca lumea, nu în paginile ziarului, sunt un arogant? Sper să-şi aerisească tinerii manualul de gramatică şi apoi poate că Uniunea Liceenilor Maghiari va fi şi mai mulţumit.

Dincolo de catedră

Despre şcoală, aşa cum nu am făcut-o niciodată.

Am citit „Necazuri cu şcoala” a lui Daniel Pennac; şi mi-am început ziua povestind unor studenţi ai UBB despre specificul radio. Primul şoc a fost să intru într-o sală de curs şi să nu mă îndrept spre bănci. Nu e prima dată când vorbesc unor oameni despre presă sau o bucăţică de jurnalism, dar până acum era vorba de training-uri, ateliere de lucru sau alte asemenea situaţii care încurajează comunicarea informală.

Dimpotrivă, a mă aşeza la o catedră m-a făcut să-mi dau seama ce mare distanţă poate fi un metru, cât era până la prima bancă. Şi cât de dificil le-a fost unor profesori să construiască un pod până dincoace, la noi (dincolo, la ei – ar trebui să spun azi).

A doua mirare: faptul că studenţii în cauză nu puneau întrebări atunci când nu înţelegeau ceva, deşi erau încurajaţi să facă asta şi, de felul lor, s-au dovedit foarte implicaţi şi comunicativi. În două contexte, în care am folosit noţiunile de insert şi vox pop, nu ştiau ce înseamnă (anul I, precizez!), dar nici nu au întrebat. Îmi amintesc că aveam profesori la jurnalism care îşi scăpau pixul din mână, de nervi, pentru că îi întrerupeam într-una cu întrebări sau îi contraziceam în timpul cursului / seminarului. Nu era vorba că „tinerii de azi” sunt obraznici?

Dimpotrivă. Abia aşteaptă să le arăţi ceea ce ştiu, să dai o formă unor lucruri pe care le intuiesc. Să le explici prin a construi pe baza a ceea ce deja cunosc şi, dacă sunt fisuri prin fundaţie, să mai completezi.

Întotdeauna mi-a plăcut munca de profesor în orice formă (am descoperit că e situaţia în care am cea mai mare răbdare şi, în plus, reţin şi eu foarte bine în dialog cu alţii) iar azi aveam ca motivaţie şi „Necazuri cu şcoala”, o superbă scriere a lui Daniel Pennac, un francez mult-premiat şi, pe când era elev, o loază. E cea mai bună carte despre meseria de profesor pe care am citit-o vreodată.

Din paginile acelea am înţeles de ce un profesor adevărat nu e niciodată îndeajuns plătit. El ia un salariu pentru a transmite nişte cunoştinţe, dar ca să fie un model de om şi să construiască nişte structuri de rezistenţă într-o fiinţă la vârsta formării, efortul e nepreţuit. Bine, poţi să ştii asta teoretic. După cartea lui Pennac, o simţi şi-o crezi!

Şi mai e ceva: profu’ seamănă cu un jurnalist. Fiecare zi e o pagină albă, cu fiecare generaţie o ia de la zero, aşa cum o luăm noi cu paginile ediţiei de mâine. Poate o fi o diferenţă: peste 30 de ani, mult mai multă lume îşi aduce aminte de un profesor bun…

Prea mult Băse, prea puţină şcoală

RELATIV NOU! Experţii ne răspunde! Citiţi comentariile dnei. Petruţa Covaci,
"cenzor regional" la Europlan, la articolul în care scriam despre cum a reflectat presa acest caz.

Nu mai trebe, dom'le, nici un raport despre starea educaţiei! Tragem concluziile şi singuri, de pe Realitatea TV:

Privind titrarea

Hai, că era dimineaţă, se întâmplă

Continuă să citești Prea mult Băse, prea puţină şcoală