O practică firească, dar probabil mai puţin cunoscută de cititorii publicaţiilor scrise, este corectarea tacită de către ziarist a greşelilor de exprimare ale celui interviat.
În mod normal, presupunem că oricine, atunci când vorbeşte liber, nu respectă toate normele Academiei. Oralitatea chiar presupune acorduri prin atracţie, nu gramaticale, şi tot felul de licenţe care în scris dau prost. Prin urmare, când transcriem un interviu, trecem peste greşeli şi redăm ideile.
Citind însă interviul lui Radu cu Florin Stamatian şi comentariul Ioanei Oros la acelaşi material, mă întreb dacă, uneori, nu greşim când facem lucrul ăsta. Pentru că prefectul vorbeşte cu „zâc”, „oi zâce”, „mai îi problemele cu şomajul” şi se adresează în situaţii oficiale cu „mă” şi „domniţă”. Context în care cred că i-am priva pe cititorii noştri de deplina înţelegere a farmecului acestei persoane; nu am informa corect până la capăt dacă i-am pune vorbe în gură.