De la „ţigancă împuţită” la Bercea Mondialu’

Voiam să scriu despre altele, dar ceva nu-mi dădea pace şi nu puteam abandona subiectul anterior, botezul Băsescu – Bercea. Nu mă consider deloc rasist, aşa că încerc de vreo două zile să-mi dau seama ce mă deranja de fapt în toată schema.

Până la urmă, care e diferenţa între “ţiganca împuţită” a domnului preşedinte Băsescu şi prezenţa fratelui său la botezul Renatei, fiica Formaţiei, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu’? Cum s-a ajuns de la scandaluri de discriminare etnică la botez şi cumetrie?

Explicaţia mea porneşte de la o convingere personală: n-am crezut niciodată că Traian Băsescu ar fi rasist de vreun fel sau că ar discrimina în funcţie de vârstă, sex, etnie sau religie. Realitatea e mult mai simplă: sunt convins că, precum mare parte a politicienilor români „ajunşi”, preşedintele discriminează în funcţie de bani.

Există, la nivelul clasei politice, un dispreţ profund pentru „amărăşteni”. Oamenii de rând sunt tâmpiţii ăia care „nu s-au descurcat”, n-au învârtit ce trebuie şi când trebuie, care poate or fi având principii şi pentru care contează când şi cu cine dau mâna. „Eu sunt mai deştept”, îşi spune politicianul care n-a luat şpagă, dar a rezolvat un contract pentru o firmă prietenă. Îşi aminteşte că şi el a pornit de jos, că a luptat mult şi a trebuit să tragă din greu ca să ajungă acolo unde e acuma. Adică sus, pe piscuri, de unde şi permite o flegmă democratică înspre alegători, o masă de oameni ideali pentru fraierit, fără de care, de altfel, nici afacerile lui n-ar exista.

Ţiganca virtuală din înjurătura lui Băsescu avea un singur atribut: era împuţită. Adică săracă, pentru că apa caldă costă. Bercea Mondialu’ şi clanul sunt bogaţi, deci utili, deci prieteni. Atât, asta e toată ecuaţia, asta e toată mintea politicianului român, care de mult ori e un bişniţar intrat în politichie ca într-un club select de ai cărui membri e bine să ţii aproape.

Atunci când ajută cu adevărat în cadrul vreunui proiect social sau ca să dea bine în faţa camerelor, politicienii o fac cu aerul boierului care aruncă o pită şi slugilor, să guste şi gura lor altceva decât mămăligă. Aşteaptă apoi pupat de mână şi recunoştinţă eternă pentru un gest simplu de omenie şi se miră când unii-alţii mai sesizează falsul. Au un talent: chiar şi când te ajută, te scuipă în faţă.