Muzeul Farmaciei ajunge pe Cluj Arena

În această seară, la meciul Universitatea Cluj – Dinamo de pe Cluj Arena, zeci de mii de oameni vor vedea un banner cu textul „Vino la Muzeul Farmaciei!„. Acum o săptămână, când i-am invitat pe bloggerii clujeni la un tur ghidat al muzeului, nu aş fi crezut că lucrurile se pot mişca atât de repede.

Deşi mă aşteptam la sprijin din partea comunităţii online din Cluj, am rămas uimit să văd numărul şi calitatea reacţiilor; articolele scrise din suflet, nu doar „am fost acolo” şi, mai ales, faptul că mulţi dintre cei prezenţi au venit cu idei şi s-au implicat personal dincolo de a scrie pe blog. Le mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte pentru că au transformat într-un subiect fierbinte ceea ce până acum o săptămână era un muzeu puţin cunoscut. La câteva zile după vizită, l-am sunat pe Radu Crişan, ghidul muzeului, să îl întreb dacă are vizitatori. Şi-a tras sufletul şi mi-a zis: „Stai să mă aşez, măi Andrei, că sunt rupt la câtă lume a fost azi!”. Am rămas fără cuvinte.

Miercuri, am primit eu un telefon: Daniel Rus mă întreba dacă mi-ar plăcea să avem un banner pe Cluj Arena. Adică un ajutor pentru care care companiile ar plăti mii de euro. Nu ştiu cum a făcut, cu cine a vorbit, pe cine a băgat în priză :D, e complet meritul lui, dar am primit aprobarea, pentru care mulţumim celor de la Universitatea Cluj, care au înţeles că simbolurile oraşului trebuie să fie solidare.

Doar că… banner, banner, dar ce scriem pe el? În acel moment, nu aveam încă un logo sau o grafică, nu exista site, nimic!

Aşa că Zăineasca a făcut un logo aşa cum trebuie, care nu doar că arată bine, ci şi respectă vechea siglă de la intrarea muzeului. Tot ea s-a ocupat de design, iar cei de la PMA Invest au produs gratuit acel banner, o altă mare economie pentru noi.

Dar ce puteam scrie pe bannerul care poate va fi văzut câteva secunde la televizor? Câteva cuvinte şi un site, maxim. Doar că nu aveam site. Acum îl avem, sau cel puţin avem o primă versiune, după două zile (şi mai ales nopţi) foarte intense, în care am luat un curs intensiv de WordPress. Webfactor ne asigură, din nou gratuit, găzduirea (mulţumesc, Lorand!). La fel, le mulţumesc pentru răbdare şi sfaturi colegilor din PR & More, care au înţeles săptămâna trecută că au în birou un hiperactiv cu capul în nori.

Aşa că azi e sărbătoare pentru mine – nu ştiu dacă la meci vor fi 10.000, 20.000 sau un stadion plin, nu ştiu câte milioane se vor uita la televizor, dar toţi vor vedea un banner şi, poate, adresa unui nou site – Muzeul Farmaciei.

Vă invit de acum să dăm vorba mai departe: vom avea bannere pentru bloguri, ca să promovăm noul site, iar de aici mai sunt multe de făcut ca să îl aducem la nivelul la care trebuie să fie site-ul unei asemenea minunăţii de muzeu.

E o răspundere foarte mare să văd aşa mobilizare pentru cauza asta. Încredea şi implicarea tuturor înseamnă că musai să merg mai departe – aşa că mă aşteaptă zile interesante.

 

 

Cum se va chema Cluj Arena? (.ro)

Cel mai modern stadion din România își va schimba numele după inaugurare, promiteau autoritățile, luând în calcul mai mulți sponsori posibili care să dea numele lor noului stadion: BT, Ursus sau Terapia erau printre variantele „fruntașe”. Dar noi am învățat zilele astea, din pățania unui blogger clujean, că nu e bine să dai nume publice înainte să le înregistrezi 😀

Să vedem așadar ce variante de nume are viitorul stadion:

btarena.ro și bt-arena.ro sunt deja înregistrate de Dragoș Alexa (the bloggerbrother, șef la Creatica). Dacă pentru el sau pentru client, nu se știe. Nu le recomand oricum varianta .org, că btarena.org e un tracker bulgăresc de mare popularitate românească.

URSUSarena.ro și UrsusArena.ro sunt libere. La fel și orice variante cu „stadion”, „arena” și „Terapia” la care vă puteți gândi. Aviz antreprenorilor.

Acestea fiind spUse, cum credeți că ar trebui să se numească stadionul Transilvania, ups, Cluj Arena?

 

Obiectiv: nivelul zero (posibilă explicație pentru fluierăTișe)

Multă mirare și dispută pe tema că președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a fost fluierat la inagurarea Cluj Arena. Nu știu dacă el, personal, și-a imaginat că va fi întâmpinat cu aplauze. Dar am fost acolo în seara aceea și mi s-a părut normal să fie huiduit.

Motive:

1. Era taman înainte de Scorpions, moment gândit ca având audienţă maximă. Numai că lumea venea să asculte Scorpions, nu să asculte Alin Tișe, şi aștepta deja de ore bune. Nerăbdarea a fost clară. Plus faptul că muzica s-a auzit cum s-a auzit în tribune, că intrările au fost marcate și nu prea, că pe site-ul evenimentului nu găseai nici o indicație despre ora de începere – când ieşi pe o scenă, îţi asumi tot ce nu merge bine la acel eveniment. Tu eşti văzut ca vinovat.

2. Domnul preşedinte Alin Tişe e de fapt băiatul ăla care şi-a luat amicii la o miuţă pe noul gazon. Care a jucat acolo înaintea fotbaliştilor Universităţii.

3. Nici până în ziua de azi Alin Tișe nu a avut nivelul de testosteron necesar ca să zică răspicat a cui e Cluj Arena. Pentru fanii Universității, e casa lor, stadionul lor, leagănul lor. Pentru ei există ”numai U”. Pentru fanii CFR, dar și pentru clujenii care au treabă cu fotbalul cât am eu cu amplasarea stabilopozilor în zonele montane din Alpii Saharieni, stadionul este un obiectiv construit din bani publici, din banii tuturor, în folosul întregului oraș, iar faptul că nu e prezentat ca atare e din nou deranjant. Din cauza stadionului au fost bani mai puțini pentru reparat drumuri județene.

Tișe a dat-o întoarsă. A vrut să împace şi capra și varza, dar a supărat pe toată lumea, care i-a arătat supărarea aşa cum doar mulţimile pot.

5. Pentru că nu aţi observat că lista asta nu are punctul 4. Mulțimile au și ele memoria scurtă.  Alin Tișe s-a prezentat ca ctitor de stadion permanent. Și-a scris mare numele pe şantier în timpul construcţiei şi a tipărit mii de pliante cu poze şi mesajul lui către clujeni. Poate urcarea lui pe scenă a fost un pic prea mult, pentru unii.

6. Pentru că politicienii români nu înţeleg că măreţele lor realizări sunt lucruri NORMALE şi atât, că vorbim de Consiliul Județean, Primărie sau Prefectură.

Iar asta necesită o explicaţie scoasă din listă.

Este NORMAL ca acest oraş să aibă un stadion nou, modern. Şi ăsta e construit cu pistă de atletism ca-n secolul trecut, nu are parcări şi e înghesuit în peisaj, deci am ajuns la un nivel de normalitate românească cu o doză de „mere şi-aşa”.

Este NORMAL ca acest oraş să aibă un aeroport internaţional ca lumea, pentru că suntem un oraş al turismului de tranzit.

Este NORMAL ca acest oraş să aibă o linie de tramvai reparată, pe care tramvaiele să nu se clatine, clădirile să nu vibreze pe margini iar maşinile să nu își înţepe gumele.

Este NORMAL şi nimic mai mult ca municipiul Cluj-Napoca, capitală culturală sau nu, să aibă sediu pentru Filarmonică.

Aceste „aduceri la linia de plutire”, la un ipotetic „nivel zero” de la care pleacă dezvoltarea viitoare, nu sunt realizări măreţe, nu sunt ieşite din comun, nu sunt de aplaudat. Le putem saluta doar, cu o înclinare din cap şi cu vorbele: „Aşa e normal”. Ca să aplaud un politician/ administrator public e nevoie de mult, mult, mult, mult mai mult.