Odată ca niciodată, mai precis acum vreo trei zile, un austriac a pierdut un şarpe boa. Nu mă întrebaţi cum e posibil să pierzi un furtun de trei metri cu prostul obicei de a se încolăci în jurul oamenilor când e flămând. Sau cât de boa trebuie să fii ca să păstrezi aşa ceva prin casă. Nici cum se poate pierde şarpele în ţara în care orice căţel are GPS în coadă. Ideea e că se poate, iar Amanda, cum se chema şerpoaica, a devenit un fel de Elodia a austriecilor.
Toată ţara s-a pus pe cercetat cu acel entuziasm care face orice urmă de raţiune să iasă desculţă pe uşa din spate. La televizor, vedeam poliţişti căutându-l pe boa prin cucuruz (la cel mai serios mod, lanuri întregi de porumb de lângă Linz au fost luate la deşerpizat). Sunt curios ce le-o fi zis la instructaj: „Dacă un coleg de-al vostru urlă şi dispare în porumb, aşteptaţi cinci minute. Şarpele nu atacă dacă e sătul”.
Brava presă austriacă părea să creeze panică explicând raţional de ce nu e cazul să ne panicăm. Ieri, sub titlul „Unde e Amanda?”, am citit cum şarpele poate parcurge 30 de kilometri pe zi, alături de un grafic cu drumul Linz-Viena. De ce să se teamă doar localnicii?
Aceleaşi ziare dădeau detalii despre ce trebuie să faci când te întâlneşti cu un boa. De exemplu, se pare că şarpelui nu îi plac apa şi alcoolul. Bănuiesc, aşadar, că un beţiv curat ar fi fost în siguranţă. Conform gazetei, dacă mă întâlnesc cu Amanda pe stradă, ar trebui să o stropesc cu apă sau alcool. Recunosc, primul meu instinct, dacă mă întânesc cu un boa, n-ar fi să îl aghezmuiesc.
Misterul a fost dezvăluit de câteva ore. Amanda a fost găsită în bucătăria proprietarului, sub un dulap. Proprietarul, uşor ruşinat, a răsuflat uşurat. Poliţiştii au fost retraşi din lanurile de porumb şi vor lua premii pentru că au căutat acolo înainte să se uite în bucătărie. Tirajul ziarelor de mâine se anunţă peste medie, mai ales că, din câte aud, Amanda a acordat câteva interviuri în exclusivitate…
