Petreceți un pic de timp cu copiii

copii

S-a terminat 1 iunie, așa că majoritatea oamenilor vor fi mutat deja reflectoarele de pe copii, concursurile de recitate poezele organizate cu ocazia asta și, bineînțeles, se vor concentra pe următoarele evenimente din calendarul Zilelor Oficiale.

Mare greșeală.

Sâmbătă, am avut concert caritabil pentru pruncii de la AHS. Întâmplător, au handicap mental (sever, cu vreo 4 pagini de diagnostic), ceea ce nu-i oprește să fie fericiți în lumea lor, câtă vreme au alături profesori-terapeuți care le oferă atenția și afecțiunea de care au nevoie. Așa că – și de data asta deloc întâmplător – tema concertului a fost „Călătorie în lumea dragostei”. Violonistul Cristian Mandu a introdus tema din „Lista lui Schindler” cu cuvintele „e o melodie care exprimă recunoștința celor salvați pentru salvatorul lor”, iar când a cântat-o alături de Ioana Mândrescu la pian, am rămas lipit de un perete al Muzeului de Artă, uitând complet de ce mai aveam de lucru la organizare. Aș fi zis că am rămas tablou, dar fiind în Muzeul de Artă mi-era teamă să nu mă închidă seara acolo, alături de tablouri considerabil mai valoroase.

Duminică, într-un alt cadru, am făcut cunoștință cu Bebe. Având misiunea să-i țin gândurile departe de mama – plecată să ia un iaurt din mașină – zece minute întregi, mi-am amintit că nimic nu e mai dificil decât să îi distragi atenția unui puști care știe clar cum stă treaba. Așa că am învățat cum se rostogolesc bateriile pe masă, ce-i aia bobârnac, care butoane de la „stația meteo” sună și care nu, iar când am făcut o baterie să-mi „dispară” din palmă (aruncând-o în cealaltă) m-am simțit cel mai Cristi Gog.

De altfel, ăsta-i și pontul. Lăsați ziua de 1 iunie, localizați cel mai apropiat prunc din familie sau din vecini, și petreceți cu el jumătate de oră. Nu îl puneți să vă recite nimic, nu-l întrebați ce face la grădi. Lăsați-l pe el să aleagă activitatea și regulile. Întrebați-l în ce direcție vrea să-i învârtiți hinta. Intrați un pic în lumea lui și ajutați-l să o descopere.

Nimic din ce faceți la serviciu nu-i mai complicat decât să mențineți atenția unui prunc hotărât să facă ce vrea el. Dar, dacă pățiți ca mine, o să ieșiți mai cu chef de viaţă și cu un zâmbet larg.

Mai am o singură dilemă la ora asta: ce facem la concertul de anul următor!

 

Oferă jucării vechi pentru reduceri la unele noi

Până şi copiii pot fi jefuiţi. Hoţii care au spart Grădiniţa Specială Malteză le-au luat nu doar televizorul sau calculatoarele, ci şi jucăriile sau ciocolata pe care le-au putut găsi.

Dacă vrei să-i ajuţi pe micuţi, Clujeanul.ro a găsit o formulă din care toată lumea să câştige: clujenii pot duce o jucărie de care nu mai au nevoie la magazinele Dinoland din Iulius şi Polus, unde vor primi o reducere de până la 20% la cumpărarea unei alte jucării, noi. Regulile precise şi povestea campaniei le găsiţi pe Clujeanul.

Jucăriile strânse vor ajunge la copiii de la Grădiniţa Malteză, după 1 iunie. Dacă vreţi să îi ajutaţi, daţi vestea mai departe. Cu siguranţă o mulţime de prieteni şi cunoştinţe vor să cumpere jucării în perioada asta, şi e păcat să nu dăm şi o mână de ajutor, cu un drum.

Jocul de-a moţiunea

Începând de anul acesta, declar oficial 1 iunie drept Ziua Minţii Copiilor. Asta înseamnă că ăia micii pot în continuare să se bucure, că la ei e normal, iar noi putem să căpătăm crampe de atâta râs din cauza ălor mari, care nu vor nicicum să priceapă ce-i aia adult şi cum se poartă el de responsabil.


De exemplu, de 1 iunie or vrut unii să introducă o moţiune sub centură în Parlament. La adresa Guvernului. Din care făceau parte până de curând. Vorbim desigur de PD, care pare să fi uitat că a fost aliatul de mare nădejde al PNL, iar acuma strigă din rărunchi: "Guvernul Tăriceanu trebuie să plece". Sunt curios, când spunem de bătrâni că "dau în mintea copiilor", ne referim şi la amnezii? De ce n-au făcut o moţiune mai sinceră, gen "Guvernul PD trebuie să venim"?

Continuă să citești Jocul de-a moţiunea