Tanti Voica e o vânzătoare care lucra pe vremuri la non-stopul de lângă casa mea. O ţin minte pentru că şi ea ţinea minte tot. De-al cui eşti, unde înveţi, unde lucrezi, cine ţi-e prietenă, dacă asta nouă e mai faină decât aia veche ("apropo, de ce v-aţi despărţit?"), dacă preferi să bei Cola Vanilla sau Pepsi Twist şi alte sute de detalii despre fiecare client care dădea pe acolo.

Toate vânzătoarele, de altfel, îşi cunoşteau clienţii. Şi funcţionau şi pe post de serviciu de informaţii în cartier. Era o veşnică promoţie: cumpăraţi o pâine şi, vreţi-nu vreţi, primiţi o bârfă gratis.

La Polus lucrează câteva sute de tanti Voica, dar cu căluş, pentru că acolo totul e strălucitor şi impersonal. Clujenii fac poze apei colorate din fântână şi compară preţul uleiului între Carrefour şi Cora. La casă primesc un zâmbet standard, comercial, şi uită că sunt în faţa unui om.

Aşa că, între timp, micile magazine, de aici şi din străinătate, nu par foarte dispuse să tragă obloanele. Oamenii din cartier schimbă în continuare poveşti şi găsesc întotdeauna un loc unde să se vadă, în timp ce marile centre comerciale se concurează între ele. Mall-ul prinde, dincolo de snobisme, pentru că e util.

Dar, din păcate, la Carrefour nu cred că va exista vreo operatoare de casă de marcat care să îmi spună, ca altădată tanti Voica: "nu mai lua vin, că a luat deja prietena ta". Şi să te facă să mergi spre casă cu un mare zâmbet pe buze.