Select Page

Dacă acum câteva zile scriam despre spam-ul de la CityNews şi Agenda Clujeană, e momentul să aruncăm o privire asupra punctului zero de unde pleacă abuzul de lege în România.


O mulţime de analişti de cârnaţi transformaţi în moguli new media cred că, dacă o adresă de mail este publică, o pot folosi ca să trimită reclame nesolicitate. Logica asta pute. Pe acelaşi principiu, oricine deschide cartea de telefoane te poate suna insistent să-ţi vândă tigăi Amway.


În Cluj, obiceiul e următorul: cine vrea să dea mailuri către ziarişti face rost de un forward la mailuri trimise de Primăria Cluj-Napoca. Cum domnişoarele de la biroul de presă (săr'mâna!) n-au învăţat utilitatea câmpului BCC, oricare destinatar are la dispoziţie o listă cu sute de adrese.

 

Emailul meu a fost adăugat pe lista primăriei în urma unei conversaţii private, purtate pe mail în urma unor comentarii de pe un blog. Dacă informaţiile de la Primărie îmi sunt utile (măcar ca să detectez exprimări comune cu articolele apărute ulterior în ziare), nu acelaşi lucru îl pot spune despre toate tâmpeniile pe care le primesc de atunci.


În ultima săptămână, UDMR & co mi-au trimis măcar 2-3 mailuri pe zi. Nu m-am dus nici la mic dejunul de presă, nici la întâlniri cu Laszlo Attila, nici să admir castelul din Bonţida, nici la nu-ştiu-ce-mama-ei de expoziţie foto, dar insistă. Problema n-ar fi faptul că îmi trimit mailurile alea – nu se ştie de unde sare iepurele – ci că nici prin cap nu le-a trecut faptul că ar trebui să ceară, într-un prim mail, acceptul de a trimite astfel de anunţuri.

 

Ei sunt doar un exemplu; în realitate, adresa mea de pe lista Primăriei e un nickname public şi uşor modificat faţă de adresa personală, ca să îmi dau seama cine a furat-o de acolo. Concluzia: dacă Primăria ar începe să trimită mailuri cu BCC, jumate din PR-ii din Cluj ar rămâne fără bază de date…