Cum ar fi dacă, peste noapte, te-ai trezi că cineva hotărăşte că pe strada ta e interzis accesul cu biciclete? Cum ar fi dacă de mâine nu ai mai avea voie să conduci cu maşina la deal? Ce ai zice dacă ai citi în ziar, dimineaţa, că Primăria a interzis hainele negre, pentru ca oraşul să fie mai vesel?

Par exemple absurde, dar nu sunt departe de adevăr. În fiecare zi, nişte oameni iau decizii care afectează locurile pe unde putem umbla, la cât mult aer curat avem dreptul sau dacă ne este permis să ne ducem câinii în anumite parcuri. Iar noi nu avem niciun cuvânt de spus.

Asta se cheamă democraţie reprezentativă: noi i-am ales pe cei care iau decizii, dar mai apoi nu mai avem nicioputere. Le-am dat-o lor. Că sistemul ăsta e imperfect cred că am simţit-o cu toţii. În fond şi la urma urmei, nici nu am putea să ne alegem primarul sau consilierii locali în funcţie de asemenea lucruri mărunte, chiar dacă în cele din urmă tocmai astea au impact direct asupra modului în care trăim.

Care e soluţia? Se cheamă democraţie participativă: cetăţenii sunt implicaţi permanent în luarea deciziilor care îi afectează. Acum câteva zile, o stradă de lângă mine a devenit sens unic. Pe noi, cei din zonă, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Niciodată nu s-a pus problema unei discuţii cu proprietarii caselor din zonă: oare cu măsura asta vă încurcăm cumva? Câte minute din viaţă o să vă pierdeţi suplimentar în fiecare zi la volan?

Primăria deja organizează asemenea consultări, uneori. Dar – e o părere personală, deşi sper că pe blog nu mai trebuie să precizez asta – doar atunci când e obligatoriu sau când dă bine la poză.

Şi uite-aşa, ne-am trezit cu Parcul Central tăiat cu drujba şi betonat (poate aşa trebuie şi nu ştim noi – aştept primele frunze, să ne dumirim). Vedem că Primăria “evidenţiază” noi locuri de parcare – în traducere, trage o linie pe carosabil şi spune “de acum, plătiţi ca să parcaţi unde aţi parcat şi până acuma”.

Grupul de Acţiune Socială din Cluj a cerut Primăriei un răspuns la câteva “revendicări”. Unele sunt punctuale: acces liber în Parcul Feroviarilor sau amenajarea ca spaţii de socializare a lacurilor din Gheorgheni. Altele sunt generice: iniţierea unei politici de regenerare a cartierelor-dormitor, cu consultarea locuitorilor. Documentul integral (doc) îl găsiţi aici.

Gata? S-a rezolvat problema? Nici vorbă.

Democraţia participativă e extremistă. Oamenii moderaţi din fire vor ajunge foarte rar să se “contreze” în consultări publice cu vecinii. Vor merge doar cei cu convingeri puternice şi mult timp liber. Prin urmare, în asemenea consultări, de obicei se face auzită o minoritate. Una care poate bloca proiecte bune pentru oraş. La fel, oamenii care participă pot fi prost informaţi – am auzit că în Consiliul Local un cetăţean a cerut studiu de fezabilitate pentru buget, adică un iepure roz în cireş. Bugetul are studiu de fundamentare, care e cu totul altceva, şi care de fapt exista.

Soluţia? Mai multe consultări de la Primărie şi mai mulţi participanţi din rândul cetăţenilor. Nu doar pensionari, nu doar activişti cu aceeaşi agendă la orice consultare. Mecanisme de consultare electronică luate în seamă, pentru ca şi oamenii cu un job solicitant să poată interveni în discuţie.

Soluţii există. Până la urmă, democraţia participativă e minunată – depinde doar cine participă.