Profit de concedii pentru a recupera cititul de carti bune si pentru a testa volumele prea serioase ca sa ma atraga dupa cate o zi de munca. Zilele astea insa, mi-am facut de cap si am citit opera clasica a lui Mary Shelley. Va spune ceva? Sa o luam altfel.
Am citit Frankenstein.
Daca stati sa va ganditi un pic la subiectul asta – ce va spune? Un savant nebun, care lucreaza in turnul unui castel indepartat si creeaza o fiinta organica, artificiala insa – Frankenstein, careia ii da viata cu energia unui fulger.
Cred ca aproape nimic din afirmatia anterioara, invatata de la Hollywood si din desene animate, nu e adevarat. Frankenstein e savantul, nu creatia lui, lucreaza in laboratorul unei universitati si, in toata cartea, nu spune nicaieri CUM ii da viata. Evenimentul se produce intr-un paragraf peste care se trece repede, si asta pentru ca “Frankenstein” nu este o carte senzationala despre monstri decat dupa standardele secolului 19. Dar azi pare mai degraba o poveste despre iubire, onoare si responsabilitate, lungi pagini de ganduri despre viata si valorile care fac un om cu adevarat om.
Data viitoare cand mai vedeti un film bun made-in-Hollywood, luati si cartea originala. S-ar putea sa aveti o surpriza!
A, mai era ceva: Frankenstein e prima carte SF din lume, nascuta in urma unui concurs – autoarea si doi prieteni voiau sa vada cine scrie cel mai bun horror. Unul din cei doi prieteni era Lord Byron, care a scris cateva randuri bazate pe povestile cu vampiri auzite in Balcani. Pe baza lor, al treilea, John Polidori, a scris The Vampyre. Si de aici a pornit un alt curent literar… si turismul romanesc.
Daca intreaba cineva, suntem rude cu Frankenstein.