Tinerii care fac ceva la care statul român nici nu s-a gândit

iExperiment-TEDxEroilorÎntrerupem programul de „iar nu scriu pe blog” cu un anunț important. I-am întâlnit ieri, la TEDxEroilor, pe tinerii care fac parte din echipa iXperiment. Merită să-i cunoști, pentru că ei au reușit să facă ceva ce statul român n-a făcut niciodată: ori că nu a știut, ori că nu și-a pus problema că se poate așa ceva.

iXperiment este, simplu spus, un program prin care liceenii sunt încurajați să își transforme ideile în afaceri. Principalul câștig de aici nu e însă unul care să țină de biznis sau de bani, ci de faptul că tinerii vor învăța pe parcurs ce înseamnă să fii antreprenor, adică strateg și creator deopotrivă, și își vor dezvolta abilități care ne-ar folosi tuturor în viață. Doar că nu se predau la școală!

După un discurs convingător și emoționant deopotrivă, în sala arhiplină a Teatrului Național, echipa iExperiment a câștigat, pe baza voturilor publicului, TEDxEroilor Award – 4.000 euro din partea AROBS și 50% reducere pentru un an la Impact Hub. Cred însă că noi toți suntem primii care câștigă din faptul că o tânără de 19 ani, Mara Șteiu, a decis să-și amâne cu un an înscrierea la facultate și, cu ajutorul unui mentor din SUA – țara antreprenorilor fericiți, să dezvolte un asemenea program.

Cred că toți suntem câștigați dacă avem în jur o generație de tineri care se uită în „lumea reală” încă de pe băncile școlii și, prin proiecte precum iXperiment, creează inovație și impact social.

Data viitoare când ne plângem că școala răsplătește papagalismele (definiție – „hai copii, cine știe Luceafărul pe de rost va avea succes în viață!”), mai bine ne amintim că există și așa ceva. E un program pe care mi-ar plăcea să-l văd implementat în toate școlile din România. Până atunci, îi putem susține pe Facebook!

Felicitări și multe starturi (și start-up-uri!) de succes 😀

Pe cerul României se șpreiază moarte

chemtrail-vs-contrail

Fain titlu, așa-i? V-am atras atenția? Mă gândeam și la „Pe cerul României scrie moarte”, dar nu toată lumea s-a născut poet și, în plus, cuvântul „șpreiază” nu există în limba română. După cum veți citi, acest articol este despre lucruri care nu există.

Un site conspiraționist, genul ăla care vă spune că masonii vă pun praf de pușcă în roșii, are o nouă teorie: peste România au început să treacă avioane care pulverizează în atmosferă bariu, aluminiu și alte substanțe periculoase, cu scopul -firesc!- de a ne îmbolnăvi și omorî. Le putem recunoaște fiindcă lasă niște dâre nefirești de lungi pe cer („chemtrails” = chemical + trail), diferite de urmele lăsate de avioanele obișnuite („contrails” = condensation + trail).

Coincidența simpatică este că articolul a apărut săptămâna asta, luni, adică fix deodată cu ultimul episod din „Dosarele X”, în care ni se prezintă fix aceeași teorie a conspirației. Altfel spus, nu doar că înghițim mizerii, ci înghițim mizerii second-hand, deja vărsate de alții; teoria din State a devenit scenariu de film, iar scenariul a devenit „adevăr” în România, numai bun de speriat naivii fără o minimă educație științifică.

Într-o lume în care îndrepți telefonul mobil spre orice avion de pe cer, iar o aplicație pe nume Flightradar îți spune ce cursă e (de unde a plecat și unde merge, tip de avion, altitudine, viteză etc.), mi se pare incredibil că articolele astea sunt citite și distribuite de mii de ori!

Sâmbătă, la TEDxCluj, fix aceste „mituri urbane”, teorii conspiraționiste și pseudo-știința au fost demontate de speakeri români și străini cu reputații științifice solide. Din păcate, la TEDxCluj pot ajunge maxim câteva sute de oameni pe an, dar la X-Files și la site-urile de gen „un mare X pă creier” se uită mai mulți. Prin urmare, îi rog pe organizatorii TEDx să nu uite succesul de sâmbătă și să mai facă vreo 3-4 ediții pe an, toate despre știință.

Așadar: ați mânca ceva aruncat de alții pe jos? Dacă sunteți măcar atât de atenți cu propria igienă, gândiți-vă în aceiași termeni și la creier și refuzați teorii stupide, care sunt fix un fel de otravă pentru neuroni.

Deasupra României chiar se împrăștie otravă. Doar că asta nu se întâmplă din avion, ci prin intermediul multor site-uri cu adevărat toxice, cu adaos de E666 (singurul E care nu e supliment, ci deficit, cunoscut popular sub numele „prostiE”).

Tăți îs din Zalău!

zalau

Faptul că despre Zalău nu se știe niciodată nimic a devenit clar pentru toți cei ce au răsfoit, măcar odată, almanahul de moravuri contemporane Times New Roman. Specialiștii în fizică cuantică susțineau chiar că la Zalău e de fapt gaura neagră din centrul universului cunoscut, fiindcă de acolo nu iese niciodată nimic, decât niște unde gravitaționale descoperite de Elena Ceaușescu mai de dededemult.

Vax. A ieșit de-acolo o emisie de unde YouTube: al treilea cel mai tare lucru pe care l-o dat vreodată Zalăul. Atenție, conține boxeri!


Și cred că la un moment dat la boxerul ăla i s-a văzut nasul ( ͡° ͜ʖ ͡°)

Acuma c-am stabilit că tăți îs din Zalău și, colac peste cireașa pupezei din colivă, mai au și simțul umorului, uite al doilea cel mai frumos videoclip pe care l-o dat Zalăul în viața lui. Și ăsta are boxeri, dar se remarcă drept prima melodie gipsy rap din istoria muzicii clasice și contemporane, deci să vă lăudați c-ați asistat la nașterea unui nou gen muzical.

Bineînțeles, cel mai tare material video ce-o ieșit vreodată din Zalău, oi-le-le-le-le, rămâne tot filmul Usturoi, care s-ar putea să fie depășit numai de sequel-ul „Ceapă și usturoi”, care o să iasă în cinema deodată cu restul de fire de păr alb ale lui Groparu, care…

Dacă ați citit până aici fiindcă sunteți din Zalău și voiați să vedeți cum vă bârfesc clujenii, anunț de interes public: filmul Usturoi rulează de azi (marți 16 februarie, dacă citiți blogul în reluare) până joi, de la 15 și din nou de la 18. Bine, Usturoi rulează tot timpul, da’ acuma îl puteți vedea. Și merită, că nu degeaba au stat la coadă câteva sute de persoane ca să-l vadă!

Proiecțiile se întâmplă la sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură şi Artă din Zalău. E aceeași sala în care au loc conferințele Comisiei Europene când se întrunește la Zalău, deci merită!

Ai citit pe Internet și crezi că e adevărat? Eliberează-ți mintea!

tedxcluj2016-mythbusting

Mămăliga vindecă vreo 4 tipuri de boli. Dacii au ajuns primii pe Lună, imediat după ce au reușit să-i învețe pe legionarii romani limba latină. Descoperirea unor fosile în Tibet ne arată că oamenii sunt telepatici în mod natural și putem retrezi această putere ascunsă în noi. În fine. E plin internetul de aberații și, cel mai grav, multă lume le crede, obișnuită fiind cu gândirea „Am văzut la televizor, deci e adevărat” pe model doi-punct-zero.

Dacă efectul ar fi doar creșterea consumului de mămăligă și umflarea, chiar nejustificată, a mândriei naționale, n-ar fi mare bai. Dar, dacă ne obișnuim să credem tot ceea ce citim, efectele sunt mult mai perverse. E ușor să distrugi reputația unor oameni, e ușor să controlezi o societate prin scenarii alarmiste și generatoare de frică, e ușor să deviezi atenția.

Când ne formăm obiceiul de a „înghiți pe nemestecate” ceea ce ne servește Facebookul sau cine știe ce ziar-fantomă, ne pierdem capacitatea de a gândi critic, de a analiza sursele și a ajunge la propriile concluzii bazate pe fapte, nu pe părerea altora.

Te invit la un exercițiu de eliberare a minții.

Se cheamă TEDxCluj, are loc în 20 februarie și este o zi întreagă dedicată subiectului „Mythbusting”: o provocare de a înlocui prejudecățile și zvonurile Internetului cu informații verificate. Vedeta zilei va fi știința: acea metodă care ne ajută să descoperim cu adevărat realitatea, acea lume în care ideile rezistă doar dacă fac față unor teste obiective.

Îmi place la nebunie tema acestei ediții și cred că e un prilej excelent de a deschide cu adevărat ochii și a ne face un pic curățenie în creiere 🙂 Va fi și un prilej de a descoperi produse ale viitorului, proiectate la Cluj, în Innovation & Tech Expo, pentru cei care mai cred că aici se face doar outsourcing…

Crezi că nu ai timp?

În fiecare zi, vrei nu vrei, pierzi măcar 10 minute descoperind pe Facebook tot felul de „teorii ale conspirației” din surse dubioase. E timpul să îți faci timp și să investești într-un „reset”, o zi dedicată informațiilor și ideilor bune care au puterea de a inspira. Vă spun după ce am participat la TOATE edițiile de la Cluj: prețul unui bilet nu se compară cu experiența unei zile pe care am simțit-o adesea ca o „terapie” de adevăr pentru creier. Și apropo de preț, evenimentul e non-profit: banii se întorc în comunitate.

Ne vedem în 20 februarie!

Pasul următor: TEDxCluj official website

Vorbitul la perete pe Facebook

la-perete-stop

Era un joc în copilărie: „un, doi, trei, la perete, stop!”. Stătea cineva cu fața la perete și număra, iar ceilalți fugeau spre el în încercarea de a ajunge la perete fără să fie văzuți când se mișcă. Pentru cei născuți după iPhone, uite un link.

Mi-a rămas în cap imaginea unui om care stă cu fața la perete și numără când am evaluat prezența online a mai multor localuri din #Cluj, în juriul care va da premiul bloggerilor la ClujLife Awards 06 – Bun de explorat cu EuroGSM. Localuri prin care trec mii de oameni în fiecare săptămână, pub-uri despre care a scris presa internațională, cluburi care aduc artiști cu milioane de fani, avem de toate în Cluj. Și toate au ceva în comun: pagini de Facebook cu mii sau chiar zeci de mii de fani și 4-5 like-uri/postare, iar rar, foarte rar, câte un cont activ pe orice altă rețea.

La final, am vrut să fiu simpatic și să dau note mari, dar nu am avut pe ce.

Concluzia 1: în continuare, în 2016, nu există bugete pentru online.
Dacă există, sunt mici și se folosesc sporadic, pe câte o campanie punctuală. Or, pe o piață cu atât de multe oferte, în care e greu să fidelizezi un client bombardat cu oferte, nicio pagină nu are „personalitate”. Nu am văzut nicăieri un ton aparte, un stil mai special al postărilor, un tip de conținut remarcabil.

Toate postările par copy/paste, iar asta înseamnă că toate sunt produse pe bandă: ce putem scoate cu un cost minim, că oricum sala-i plină. Deocamdată 🙂

Concluzia 2: Localurile nu „comunică”, ci afișează informații

Câtă vreme vrei doar să citești ce se mai întâmplă într-un local sau altul (nu am întâlnit mulți oameni roși de curiozitate despre ce se întâmplă într-un restaurant când nu-s ei acolo, dar or fi câțiva), poți intra pe pagina oricărui birt local să afli „noutăți”. Chiar și așa, informații de bază precum meniul sau orarul sunt uneori greu de găsit și nu au repere care să ne asigure că sunt valabile. Am trimis mesaje câtorva pagini, să văd cum răspund. Concluzia: greu și funcționăresc – tonul conversației era adecvat pentru „gazeta de perete” și nu pentru „relații cu clienți / potențiali clienți”.

Postările sunt toate „despre noi” (localul) și niciodată „despre voi” (clienții). De aici și lipsa de interactivitate de pe pagini: brandul vorbește singur.

Concluzia 3: Online înseamnă în continuare „Facebook”.
Numărul de localuri cu activitate pe Facebook: toate. Numărul de localuri cu prezență activă în orice altă rețea: 2-3. Sunt localuri populare în Cluj despre care lumea are plângeri pe TripAdvisor și nimeni nu răspunde; sunt localuri din care clienții au publicat zeci de poze pe Instagram, dar care nu au cont propriu acolo.

Înțeleg că se face un calcul (nr. de conturi în rețeaua X -> clienți potențiali -> costuri), dar e un lucru pe care îl spun de vreo 5 ani: nu mai decizi tu DACĂ să fii în online / social media; consumatorii tăi au decis deja. Tu poți decide doar dacă vrei sau nu să ai o voce în conversația respectivă, iar asta vine cu un cost.

Concluzia 4 și cea mai tristă: Afacerile sunt văzute ca produse, nu oameni
Dacă întrebi pe cineva cu ce se ocupă afacerea lui, 99% vor trece direct la produse sau servicii. Cât de des ați auzit să înceapă cu „Am o echipă care…”? E firesc în conversație, fiindcă-i cel mai rapid răspuns, dar gândirea de online nu poate să înceapă și să se termine tot acolo. Oamenii sunt esențiali pentru o companie care vrea să facă diferența prin calitate (altfel, la bandă rulantă, e ok cu zilieri, iar valoarea firmei se numără la inventar).

Cu două excepții notabile, toate localurile pe conturile cărora am stat în ultima lună scriu despre produse („ce cafea bună! / super gustul de primăvară”), dar nu își prezintă echipa. Cine e în spatele barului? Cine-i la bucătărie? Cine e la sunet? Toți ăștia sunt oameni cu povești, experiențe, poante, iar oamenii se conectează cu alți oameni mult mai ușor decât cu un brand generic. Ca să nu mai vorbesc de clienții care se mută după un anumit barman, despre care știu că-i priceput.

Concluzia 5: Social media e ținută „la locul ei”

Dacă de social media se ocupă Xulescu, care n-a trecut niciodată prin bucătăria ta internă, ai o problemă. Omul de „social media”, ca ambasador în fața unei comunități imense, trebuie să aibă acces la tot ce se întâmplă în culise, să înțeleagă cum merg lucrurile și, dacă e profesionist, să le știe povesti mai departe când și cum trebuie. Pentru asta are nevoie de încredere din partea ta ca patron, de informații, de resurse și de timp. Patru din cele mai scumpe lucruri din lume.

Sâmbătă, la ClujLife Community Conference, vor vorbi niște oameni cu multă experiență în a face lucrurile astea bine. Vă recomand să-i ascultați dacă succesul nu înseamnă pentru voi doar un număr de like-uri pe Facebook. Luați notițe dacă vreți să știți ce și cât să cereți când cineva vă solicită serviciile ca PR al unui local.

1, 2, 3… la perete stop! Brandurile din HoReCa comunică stând cu spatele la publicul lor. Din când în când se întorc și, surpriză!, văd doar nemișcare. Apoi sunt uimite: avem 10.000 de fani, de ce au dat like doar 3?

Vă las cu gândul ăsta:

Acum, în 2016, dacă stau să mă gândesc la cel mai bun conținut online pe care l-a generat vreodată un local din Cluj, mă duce gândul tot la poantele marca Booha College care circulau pe net cu mulți, mulți, mulți ani în urmă. De atunci, e tăcere.

La ce să te uiți atunci când un ONG îți cere bani

give-a-hand

 

E plin în perioada asta de fapte bune. Toată lumea care a dat o cană de ceai cuiva pe stradă simte nevoia să își exprime generozitatea pe Facebook. Pe lângă campaniile de sezon însă, există și organizații care fac fapte bune tot anul. Multe organizații! Iar cum majoritatea au campanii de Crăciun, veți fi probabil asaltat de cereri de donații din partea unor ONG-uri. Cum puteți ști unde merită să ajutați?

Există un criteriu foarte simplu: cereți un Raport Anual. Sau intrați pe site-ul organizației și, undeva în secțiunile „Despre noi”, „Rezultate” sau „Publicații / Rapoarte”, căutați un document numit Raport Anual. Poate avea un alt nume, dar conținutul ar trebui să fie același: ce a făcut respectiva organizație în ultimul an, într-un rezumat. Deschideți raportul, treceți de povești și căutați datele financiare: cheltuieli și venituri.

Este uimitor câte organizații de prestigiu, în 2015, nu au un asemenea document esențial pentru transparența unei organizații. 

Sunt puține care îl au și mult mai puține care includ date despre cum au folosit banii pe care i-au primit. Când citiți un raport anual pentru prima dată, treceți peste cuvintele inspiraționale din deschidere, peste pozele frumoase și citatele de la beneficiari fericiți. Uitați-vă, clar, la un singur lucru: ne spune această organizație, defalcat, unde s-au dus banii? Câți au mers spre beneficiari și câți au fost folosiți pentru costuri administrative?

Nu există organizații fără costuri, ar fi imposibil; costuri administrative mai mici nu înseamnă întotdeauna eficiență mai mare, ci uneori înseamnă oameni prost plătiți care abia se descurcă. Important e să fie cinstiți și să reflecte clar cheltuirea donațiilor primite. Dacă nu există raport anual sau dacă „raportul” e de fapt doar o poveste cu poze, acea organizație îți cere bani și nu îți va spune niciodată ce a făcut cu ei. 

Dacă o organizație nu vă oferă această minimă transparență, oricât de nobilă i-ar fi misiunea, feriți-vă: nu aveți niciun început de garanție că banii au fost folosiți așa cum vi se spune. Pozele frumoase pe Facebook, citatele inspiraționale și poveștile meșteșugite nu țin loc de asumarea răspunderii pentru folosirea banilor primiți.

P.S. Este normal ca acum să găsiți doar rapoarte pe 2014, ONG-urile nu sunt companii să anunțe rezultate pe trimestru sau semestru. Rapoarte pe 2015 vor apărea doar după martie 2016. Altfel, costurile administrative s-ar tripla 🙂

Cards FOR Humanity: e timpul pentru ceva bun

cards-for-humanity

Ați jucat vreodată „Cards against Humanity”? E un joc haios cu cărți, dar după prima tură m-am gândit că, dacă tot trăim într-o lume uneori foarte negativă și cinică, ar fi fain să avem și „cards FOR Humanity”. De acum, ele există – ca proiect caritabil pentru familiile cu venituri mici, realizat de Habitat for Humanity Cluj.

Cards for Humanity sunt o serie de felicitări ilustrate de tineri designeri români și tipărite cu meșteșug de Daisler Print House. Cei câțiva lei pe care îi dați pe o felicitare vor merge spre proiectele Habitat for Humanity, care construiește case pentru familii cu venituri mici la Jucu, în județul Cluj. E un mod de a ajuta familii în nevoie de sărbători și de a le face prietenilor o surpriză adevărată – fiindcă sigur se așteaptă la mesaje pe Facebook sau SMS-uri cu #fieca.

Ajutați-vă prietenii să descopere altceva decât facturi și spam în cutia poștală, ajutați familii care au nevoie de susținerea noastră: un sistem așa cum îmi place mie, câștig-câștig.

BONUS: Una din cărțile poștale e cu două mâțe simpatice 🙂 Le puteți comanda online în shop-ul festiv Habitat

felicitare-corina

 

Soluția pentru a mântui catedrala

Catedrala Mantuirii NeamuluiA explodat internetul la vestea că bugetul 2016 nu include bani pentru construcția de lăcașuri de cult; cea mai vizibilă construcție de acest gen e, bineînțeles, Catedrala Mântuirii Neamului. Pentru toți cei revoltați de această măsură, am o veste bună: dacă credeți cu adevărat în acest proiect, dacă sunteți de acord cu patriarhul Daniel și credeți că e un proiect pentru sufletul poporului nostru, puteți salva construcția ei cu 1 leu / lună. Nu sunt bun la matematică, dar atât mi-a ieșit mie la calcul.

Biserica susține sus și tare că 85% dintre români sunt ortodocși. Să luăm o cifră rotundă: că suntem 20 de milioane de oameni în țara asta. Prin urmare, 17 milioane sunt ortodocși. În 2015, suma alocată de stat a fost 177 de milioane de lei.

Tot ce trebuie să facă toți românii ortodocși este să doneze, în 2016, 1 leu / lună pentru construcția catedralei. În acest fel, s-ar strânge 204.000.000 de lei. Suma de 204 milioane este mai mult decât bugetul alocat de stat anul acesta. Dacă doar jumătate din cei declarați ortodocși donează 2 lei, situația e aceeași. Se poate face foarte ușor o campanie pe tema asta, sunt destule organizații care să o susțină: un leu pentru sufletul tău, o pâine pentru Biserica ta.

Dacă s-ar întâmpla, vreme de doar un an, ar fi clar pentru toată lumea că oamenii acestei țări își doresc construcția catedralei și ar exista toate motivele ca, din 2017, finanțarea ei să revină la buget. Nu ar mai fi vorba doar de bani, ci de exprimarea unei voințe în cel mai direct și clar mod. Am vedea clar câtă legimitate are Biserica atunci când vorbește de „85%” și de faptul că ortodoxia și calitatea de român sunt sinonime.

Dar credeți că se va întâmpla?

Sunt convins că Biserica ia mai ușor 100.000 de euro de la Becali&co decât 1 leu de la fiecare creștin ortodox. Pentru că, din păcate, prin reprezentanții ei cei mai înalți Biserica a fost mai apropiată de acele personaje decât de cei mai săraci membri ai „turmei” sale.

Vom vedea. Bugetul nu a trecut încă prin Parlament, și acolo e loc de multe schimbări făcute „cu crucea-n frunte” de oameni care se tem mai degrabă de pușcărie decât de nemurirea sufletului.

Ne vedem ONLINED

Onlined Cluj 2015

Marți, 3 noiembrie, voi fi speaker la ONLINED  – o școală gratuită de marketing digital pentru studenți și masteranzi, aflat la prima ediție la Cluj. Azi, 28 octombrie, este ultima zi în care puteți aplica.

Am acceptat această invitație fiindcă este un proiect gratuit și este dezvoltat de o echipă în care am încredere, știindu-le istoria: Voluntari pentru Idei și Proiecte. Mi-a plăcut și modul în care se aplică: după completarea unui chestionar nu foarte lung, dar cu întrebări destul de detaliate, în care se cere gândire creativă pentru a întâlni situații similare celor din profesii legate de comunicare și marketing.

Voi vorbi despre bloguri și social media ca platforme de promovare în campaniile de comunicare pe care participanții le vor gândi; zi de zi, la lucru, dau peste o mulțime de exemple din toate categoriile: așa da, așa nu sau foarte populara „meh” 🙂

Și urmează o provocare pentru voi:

  • Dacă participați la ONLINED, spuneți-mi direct ce v-ar folosi să aflați – cu cât mai practic, cu atât mai bine
  • Dacă nu sunteți în publicul de studenți/masteranzi, ce credeți că le-ar folosi participanților să afle despre bloguri și social media ca instrumente de comunicare?

Aștept răspunsurile până în weekend – aici sau prin mesaje pe Facebook, cum e mai ușor pentru voi.

 

 

 

Ce câștigi când înveți să pierzi

La joacă

La invitația prietenilor de la ATU Consulting, am început să scriu. Când am recitit la final textul, mi-am dat seama că este probabil cel mai personal text pe care l-am scris vreodată: despre lucruri, bătălii și oameni pe care le-am / i-am pierdut, despre cum am descoperit un alt sens pentru a „câștiga” și despre procesul de a conține toate aceste experiențe, care continuă.

Le mulțumesc pentru invitație, sunt rare prilejurile de a scrie un text care să fie și prilej de auto-descoperire. Dacă sunteți curioși, sună cam așa:

Am început să vorbesc târziu și de atunci nu m-am mai oprit. Pe la 4-5 ani, când mergeam în vreun loc de joacă, mă uitam cu maxim dezinteres la tobogane sau hinți, găseam o distinsă babă și mă întindeam la povești. Nu, nu îmi aduc aminte despre ce, dar știu că ai mei nu erau deloc fericiți că ăla micu’ nu se joacă cu alți copii. Probabil din teama de a pierde vreun joc, am pierdut o mulțime de experiențe specifice vârstei.

Cu acest „a pierde” am avut dintotdeauna o mare problemă încă de pe vremea când pe la noi nu exista Monopoly și ne jucam „Nu te supăra, frate!”; un joc cu titlu profetic, fiindcă asta mi-a fost întotdeauna cel mai greu să fac. Privind acum în urmă, e ușor să descopăr ocazii marcate, în principal, de frica unui eventual eșec.

Citește continuarea pe site-ul ATU Consulting