Folclorul românesc are un nou capitol: pățanii cu proiecte iuropene. Știindu-se că nu e dans ca alunelul și nici varză ca Bruxellu*, românii s-au specializat în seducerea și ademenirea de fonduri europene. Care sunt cuvinte la fel de potrivite ca „accesare de fonduri”, un termen  care nu ne intrase ca ghimpea-n limbă înainte de UE. Doar câți dintre voi v-ați accesat vreodată portofelul?

Dar să (ne) revenim.

Așadar, firmă tânără clujeană derula proiect iuropean. Pentru care, firește, ar fi trebuit depuse niște documente, într-un dosar, în două exemplare, cu toată formalitatea și birocrația impuse de procedurile de rigoare. Cum însă aranjatul actelor pe șine de dosar nu necesită capacități de manager și nici măcar de ceferist, prietenul meu de la firma în cauză a pus două absolvente de Studii Europene, venite în practică, să pregătească dosarul.

Instrucțiunile au fost simple: luați documentele astea, capsați-le și puneți-le în astea două dosare cu șină, că aveți două exemplare din fiecare. Când a venit omul să vadă actele, fătucile nu chiar terminaseră. Că nu prea înțelegeau de ce nu intră actele în dosar. Omul nostru, când le-a văzut, s-a albit la față.

O parte din actele lui originale de trimis la licitația de unșpe meleoane de euro erau găurite pe partea stângă față de scris, o parte pe dreapta, iar altele, cu o atingere artistică, aveau găurile de la capsator pe partea mai mică a colii A4. C-așa-i la Studii Europene: unitate în diversitate.

A fost cel mai puțin monoton proiect european al lui. Și ultimul al fetelor de la Studii Europene.

True story!

English translation: *Il n’ya pas des bloody mary comme à Paris et des pubelles commee à Bruxelles. Qu’est ce que c’est ca? Qu’est que vous aves preparez pour aujourdui? Ouvrez vos cahiers, s’il vous plaît!