Acum o săptămână, anunţam pe blog că vreau să-i dau o şampanie autorului acestui text, pe care îl primisem pe mail, nesemnat, şi despre care am descoperit că apărea tot aşa, adică anonim, pe o mulţime de site-uri, inclusiv de ziare!
Nu ştiam cât de aproape de casă va rămâne şampania. Textul îi aparţine Ruxandrei Hurezean şi e parte a unui reportaj publicat recent şi în cartea “Conspiraţia oamenilor liberi. Patruzeci de călătorii în căutarea unui drum“.
Ruxandra Hurezean a fost invitată azi dimineaţă la matinal. Nu i-am dat eu şampania (o, CNA!), în schimb mi-a dat ea cartea. Şi chiar dacă de obicei nu scriu despre cărţi înainte să le termin de citit, am ştiut de la prima răsfoire că nu e un volum obişnuit şi că nu pot să nu-mi împart descoperirea cu voi.
E o carte care mă face nerăbdător să ajung astăzi acasă, unde să o pot citi în tihnă. E o carte care arată că mai există în presă plăcerea descoperirii, răbdarea documentării şi talentul scriiturii. E o carte care mi-a răspuns la întrebări legate de profesie şi despre cum ar trebui să fie, dacă ar fi bine.
Ruxandra a zis aşa: e o carte care răspunde la întrebarea “de ce?”. E o carte în care întâlniţi oameni care îşi fac cu adevărat meseria şi o fac nu numai din plăcere, dar ar face orice pentru meseria aceea a lor. Şi am aflat de la ea de ce au ţiganii ţigode şi cum le-am putea noi transforma inteligent, dacă ne-am obosi să le înţelegem; şi cum arată viaţa unui om care 40 de ani a bătut pe jos drumurile romane din Transilvania, ca să le descopere; şi ce înseamnă un orizont roşu la Jibou.
E o carte pe care e musai să o descoperim, ca să ne descoperim.