Scriam acum câteva zile de niște întâmplări petrecute pe strada Sfintei Vineri din Cartierul Florilor, sub numele Civilizația răbdării. De atunci am fost întrebat de câteva ori de unde sunt locurile astea; și dacă, așa cum se înțelegea, e vorba de Viena, de ce nu le-am spus pe nume.
Într-adevăr, Freytaggasse nu e strada Sfintei Vineri – e numită după un scriitor, și, în plus, vineri e „freitag” cu „i”. Floridsdorf nu știu dacă o fi sau nu Cartierul (Satul) Florilor – vechea lui stemă are trei flori și opt frunze, dar e posibil ca numele să vină de la abatele mănăstirii Klosterneuburg, Floridus Leeb, care a oferit pământ unor coloniști.
Adevărul e însă că orice loc are pentru mine două nume.
Unul e cel din acte și din buletin, pe care îl folosesc pentru GPS; altul e numele pe care îl dau eu locurilor în funcție de cum se potrivesc în poveștile mele.
Casa cumpărată de ai mei la țară nu avea un nume, dar pentru mine a luat numele familiei care locuise acolo zeci de ani: Casa Har. Suna foarte potrivit, mai ales că e la marginea unui tărâm descris de scriitorul clujean Alexandru Vlad într-o carte de-ale lui. Dacă voi scrie vreodată povești cu oameni ai pădurii sau cu spiridușii din Valea Fundăturii, cadrul lor real va fi inspirat dintr-un sat clujean pe unde se aude zvon de autostradă.
Citind Lord of the Rings sau Game of Thrones, mă gândeam câte nume și istorii au inventat oamenii ăia. La fel, în cărțile cu „Asterix și Obelix”, les gaulois care le rezistă romanilor, o mare parte parte din umor vine din nume.
Mă gândeam cum ar fi dacă cineva ar scrie (a se citi, dacă eu aș scrie) o saga istorică plasată în Dacia antică. Dar adevărul e că nimic nu prinsese încă viață în imaginația mea până când nu am căutat în liste de vechi cuvinte dacice denumiri de-ale timpului. Ceva a răsărit din apele negre și tulburi ale informațiilor despre epocă: am numele cetății și deja câteva personaje îi dau târcoale; chiar dacă nimic nu se va naște din asta, inspirația a venit tot de la nume.
Cam așa e cu denumirile. Lumea poate fi mult mai mult decât o înșiruire de locuri. Folosim nume ca să-i dăm viață și personalitate, iar dacă povestea nu are întotdeauna logică în rutina de zi cu zi sau pe hărțile GPS-urilor, să zicem doar că nu toată lumea trebuie să aibă imaginație.
În lumea mea, fiecare colț de stradă poate fi o poveste. Unele le voi scrie aici. Altele, în cărți pe care nu le voi publica niciodată.
Va urma… 🙂