Mulțumesc pentru Muzeul Farmaciei

Cu câțiva ani în urmă, clujenii nu prea auziseră că au în oraș o mică bijuterie numită Colecția de Istorie a Farmaciei – sau, pentru prieteni, „Muzeul Farmaciei”. Pentru mine, era un muzeu inedit, în care îmi plăcea să-mi duc prietenii veniți în Cluj și unde pășeam timid, ascultând în liniște explicațiile ghidului, Radu Crișan, mereu dispus să ghideze chiar și două persoane și mereu cu o glumă „la purtător”.

Am aflat apoi că muzeul riscă să fie închis, fiindcă funcționează în Casa Hintz (pe un colț de Piața Unirii), iar moștenitorii familiei care i-au dat numele își cer drepturile. Sentimentul de pierdere pe care l-am simțit atunci m-a făcut să realizez că m-am atașat de acel loc mai mult decât credeam: exponatele ciudate gen „praf de mumie”, tavanul cu frescă din secolul al 17-lea, mobilierul de epocă, laboratoarele secrete ale poticărașilor de pe vremuri mi se lipiseră de suflet. Până în ziua de azi, încăperile muzeului sunt un loc în care aș putea sta ore în șir, simțind că toate problemele sunt undeva foarte departe de mine. Pentru că e altă lume acolo!

Exprimându-mi regretul de față cu tot felul de oameni, mi-am dat seama cât de puțini oameni știau măcar că muzeul există. Iar Clujul risca să piardă una din comorile lui fără ca măcar să știe ce a pierdut.

Mi-am propus atunci să fac un oraș întreg să se îndrăgostească de Muzeul Farmaciei, fără să am nici cea mai mică idee despre cum să fac asta. Dar mi-am amintit că nu sunt singur și i-am chemat în ajutor pe bloggerii și, mai apoi, pe jurnaliștii clujeni, cu ajutorul cărora am promovat un eveniment pe care l-am organizat în muzeu.

De Dragobete în acel an, i-am invitat pe clujeni să vină la muzeu seara și să îl descopere înainte ca muzeul să dispară. Fiecare vizitator primea rețeta unui elixir al dragostei, așa cum e păstrată în arhivele muzeului. Au fost mii de oameni. Au fost zeci de articole pe bloguri, sute în presă. Am creat un site și o pagină de Facebook pentru muzeu prin care comunicam cu toți cei care descopereau povestea locului. Subiectul Muzeului Farmaciei a revenit pe agenda publică și a fost discutat.

De atunci, la muzeu s-au organizat evenimente în fiecare an de atunci, prin munca echipei de acolo. Azi, Muzeul Farmaciei plătește chirie vechilor (și totodată noilor proprietari), dar chiar și atâția ani mai târziu mai există procese pe rol. Echipa muzeului a ales, între timp, să comunice printr-un alt site și altă pagină de Facebook, iar eu am revenit la postura de vizitator, un clujean căruia îi place să-și ducă oaspeții în vizită și pe acolo.

Dar există un lucru care s-a schimbat fundamental în ultimii 4 ani. Am aflat azi rezultatele unui sondaj de opinie realizat în proiectul Clujul are atitudine. Arată așa:

Pentru mine, e cea mai bună veste posibilă. Azi, este al doilea cel mai cunoscut muzeu din Cluj, iar asta spune enorm într-un oraș al instituțiilor culturale de mare valoare.

Sunt recunoscător. Ăsta e primul lucru pe care îl simt când îmi amintesc tot ce s-a întâmplat. De multe ori, am simțit că lucrurile merg ca prin magie. Îmi amintesc un episod: aveam nevoie de sticluțe pentru a pune în ele un elixir al dragostei preparat după rețeta din farmacie. Imaginați-vă ce emoții aveam când mi-am dat seama că va trebui să dau un telefon care va suna cam așa: „bună ziua, am nevoie de sticle pentru un elixir al dragostei cu care să salvăm un muzeu, ne puteți ajuta?”. A fost nevoie de un singur (!) telefon la Perpetuum pentru ca lucrurile să se rezolve.

Dar primii cărora le mulțumesc sunt bloggerii clujeni – fiindcă voi ați fost primii care ați crezut că se poate și ați ajutat mult mai mult decât scriind. Jurnaliștii care au descoperit acest subiect și l-au urmărit au dus vestea mai departe, prin sute de apariții. Colegii de la PR & More mi-au dat timp să-mi urmez acest vis, inspirație și multe idei bune. Mulți alți oameni au lucrat împreună, convinși doar de o idee: că Muzeul Farmaciei merită să trăiască. Că noi, clujenii, avem nevoie de rădăcini și de locuri cu istorie și poveste.

Al doilea cel mai cunoscut muzeu din Cluj? Cred că visez!