Select Page

Nu, n-am trecut prin cele mai fericite zile ale anului. Ba chiar, dimpotrivă, am avut impresia că toate mi se întâmplă doar mie. Luni, Groapa Marianelor ar fi fost o comparație adecvată pentru gradul de deprimare în care intrasem.

Apoi am început să citesc în stânga și în dreapta că starea asta e un sentiment de ”normalitate” în a treia săptămână a lunii ianuarie pentru oamenii din întreaga lume. Și, dintr-o dată am început să mă simt mai bine 🙂 .

Nu, nu e sindromul morții caprei vecinului, ci un sentiment de solidaritate cu toți ”nefericiții” celei de-a treia săptămâni din ianuarie, de pe tot globul.

Pentru că e simplu: dacă nu găsești resursele necesare, resortul intern, care să te determine să zâmbești, atunci fă un exercițiu: încearcă să-i faci pe alții să zâmbească. Dacă reușești, la final, cu siguranță vei zâmbi și tu.

Află care e soluţia anti-depresie 🙂 pe site-ul lui Mihai Goţiu