Dragă Andrei,
Trebuie să scriu aici cîteva rînduri […]. Cel mai mult mi-a plăcut cum ai privit totul în faţă, că ai încălecat viaţa (până acum), aşa cum ai vrut şi ţi-ai propus, că, uneori, ai dat cu piciorul şi nu te-ai lăsat tîrît ca o epavă, că nu ai ştiut să renunţi… Sper să nu găseşti nicio “perlă”. Poate, cîndva, le vei duce dorul. Nu mă judeca prea tare. Nu pot să scriu cu “â”.
Cu toată dragostea,
D-na dirigintă Poliana Opriş
Cluj, 11 iunie 1999
Astăzi voi avea ocazia să-i spun doamnei diriginte că mesajul ei de pe o carte (ceva cu OZN-uri, pentru că asta îşi permitea şcoala să cumpere pentru premii pe vremea respectivă) mi-a fost mereu aproape. Că de câte ori mi-a venit să renunţ, să fac ce e mai uşor şi nu ce ştiam că trebuie, mă gândeam la cuvintele prin care cineva care m-a cunoscut mai bine decât mă cunoşteam eu atunci mi-a spus că nu sunt omul care abandonează o luptă.
Nu mai am înverşunarea din liceu, văd nuanţe unde altădată era alb-negru, dar îmi amintesc şi că există valori unde nu se fac compromisuri. Mulţumesc!