Agatha Christie scria că majoritatea ideilor de crime din cărțile ei i-au venit în timp ce spăla vase. O înțeleg. În fond, dacă priveşti curăţenia ca pe o corvoadă, asta va fi.

Am descoperit însă cum curăţenia aceea banală, făcută în casă, poate deveni o formă de terapie. O sursă, nu o risipă de energie. E nevoie doar de un pic de imaginaţie. Şi, probabil, e nevoie să fii într-un moment în care să simţi că ai nevoie de schimbări.

Terapia începe aşa: luaţi cel mai mare sac de gunoi pe care îl găsiţi (eu m-am servit cu unul de 60 de litri, din grădină) şi umpleţi-l. La mine, a înghiţit lucruri de care nu mai aveam de fapt nevoie, dar care îmi aglomerau casa. Într-un alt sac, a dispărut jumătate din dulapul de haine. Fără regrete. Dimpotrivă, în timp ce aruncam obiecte dintre cele mai diverse, am realizat că mă simt bine renunţând la lucrurile care mă ţin în urmă.

Curăţenia asta se poate opri în casă, sau poate continua şi în viaţă. De la obiecte, putem trece la obiceiuri, relații și oameni. Acelea (şi aceia) de care ne tot agăţăm din obişnuinţă, deşi ne fac rău.

Eu am de gând să continuu curăţenia asta de vară. Reciclez surse de stres, renunţ la tentative de prietenie cu oameni a căror monedă de schimb e minciuna, plec din locurile în care stau doar pentru că nu m-am gândit că aș putea face altceva.

Pentru că am, în sfârșit, loc în dulapul de haine şi în vreo 2-3 sertare, și îmi place spaţiul ăla gol – o promisiune pentru ce va urma. Iar acum vreau loc pentru oameni noi şi surse de zâmbete.