E foarte tare când doi prieteni de-ai tăi, care nu își dau seama că tu îi cunoști pe amândoi, îți povestesc unul despre altul. Ăla feedback!
Ultima dată când am fost în situația asta, am aflat și eu că un prieten bun, de-l știu de o grămadă de ani, are reputația unui tip „plin de bani”. Mi-am zis că nu se poate: știam doar ce probleme a avut, ce rate are, câte credite duce, cum a învățat să își facă un buget.
Ba mai mult, de câteva ori i-am împrumutat bani cu termen din ăla: „când poți tu”. Îi consider bani puși undeva în bancă și stau liniștit că, pe când îi primesc înapoi, o să valoreze dublu, la ce curs are euro 😀
Și în timp ce făceam calculul, mi-am dat seama: deși are credite, deși nu se descurcă ușor, deși lucrează numai el știe cât de mult, omul chiar e plin de bani. Doar că mare parte sunt ai mei.
Cam așa e și cu averile demnitarilor. Și ei sunt plini de bani. Majoritatea ai noștri. Cât lucrează între timp este, însă, un concept variabil…