Efelantul dislexic a apărut din convorbirea cu o prietenă, deşi e posibil ca la început să fi fost şoacere. El nu are nevoie de explicaţii, pentru că este o creatură des întâlnită atât în redacţii, cât şi în sutdiile unei unievristiăţi elgenze.

Textele efelantului dislexic sunt publicate peste tot, indiferent de orientarea şi bugetul publicaţiei. Pentru că efelantul şade şi roade cablurile calculatoarelor, prin care mai roade câte-o literă, un cuvânt, ceva, în drumul textelor spre internet sau tipar. Nu-i deloc Dumbo, dar e cât se poate de distrat. Important, până la urmă, e să înţelegi mesajul.

Efelantul dislexic mi-a trimis pe mail o colecţie din cele mai valoroase opere ale sale. Îl asigur că se poate mult mai bine. Va urma.

	Ţară, ţară, vrem să drumul. Dup-aia ne mai gândim noi ce facem cu el.
	Se ştie că bărbaţii recunosc 16 culori, deci nu ne luaţi cu prostii gen carmin sau bej, iar cu acaju nu ne fentaţi, că ştim că-i un fel de papagal. Bine, alb şi roşu nu ar trebui să pună probleme, dar ştiţi cum e, toate tricourile alea de negri seamănă între ele.
	Astăzi, la rubrica "fata întrebabarii şi fata moşului": e mai bine să adresezi invitatului o întrebare, sau direct un ciomag?
	Puteţi citi acest articol cap-coadă şi nu veţi găsi în el nicio greşeală. Dau o bere cui îmi spune ce îi lipseşte de fapt; deadline: seara de luni.