Select Page

Moş Crăciun e bătrân şi bun. Nevasta moşului îi tânără şi bună rău (regret, n-am poze!). Cel puţin, cred că asta puteau înţelege copiii care au avut treabă prin Iulius Mall luni seară, când nu s-a aprins bradul, dragii mei, ci luminile din el.


Nevasta Moşului, numita Christmas Mary / Merry, a coborât pe scările rulante ale mall-ului şi s-a urcat în sanie în timp ce executa un splendid dans din buric şi balcoane, numai bun pentru alt moş, Nicolae – mai precis Nicolae Guţă. Ca bonus, tanti Mary avea un decolteu în care trebuia să-ţi bagi ambele mâini numai ca să-ţi recuperezi ochii.


În timp ce asta mică şi vioaie se bâţâia pe acolo, barbă albă avea replici de genul: "Moşul e bătrân şi nu aude bine". Pe cuvânt de pioneză că o clipă mi s-a părut că-i văd pe Monicul şi Irinela Columbeanu…